Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii se bat pe acţiuni Romgaz: subscrierile au depăşit 1,8 miliarde de lei pe tranşa investitorilor mici

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Subscrierile pe tranşa investitorilor mici au depăşit 1,8 miliarde de lei în cadrul ofertei Romgaz, a anunţat Lucian Anghel, preşedintele consiliului de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Nimeni n-a crezut că există o asemenea cerere în România. Erau estimări că piaţa locală poate atrage maxim 200 de milioane de euro. Până ieri, doar pe persoane fizice erau 1,8 miliarde de lei. Scriem istorie în momentul de faţă", a spus Anghel în cadrul unui seminar de profil.

Investitorii mici au alocată o tranşă de 15% din pachetul de acţiuni, 85% din acţiuni fiind rezervate investirorilor instituţionali. Statul deţine 85,1% din titlurile producătorului de energie şi gaze, 14,9% fiind deţinute de către Fondul Proprietatea. Din cei 85,1% statul vinde un pachet de 15 procente, listarea fiind realizată atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, prin intermediul certificatelor globale de depozit.

Statul vrea să vândă un pachet de 15% din acţiunile pe care le deţine la Romgaz într-o operaţiune prin care va încasa între 311 şi 415 milioane de euro, cea mai mare derulată vreodată de autorităţile române. La valoarea maximă, statul nici n-ar mai fi trebuit să listeze Romgaz pe altă bursă, banii strânşi în România ajungând deja acest prag.

La preţul maxim de evaluare, tranşa de 15% pentru investitorii mici înseamnă 62 de milioane de euro. Astfel, suprasubscrierea ar fi de peste şase ori pe tranşa investitorilor mici.

Lucian Anghel a mai spus că, datorită acestui succes, statul ar trebui să urgenteze listarea Hidroelectrica şi să aducă tot mai multe companii pe bursă. "Dacă aş fi Guvernul, aş încerca să profit. Aş grăbi listarea Hidroelectrica pentru a securiza valoarea acestei companii", a afirmat el.

El a dat mai multe exemple de companii de stat care ar trebui listate: Electrica, Romtelecom,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 52 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

32°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

30°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°