Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătmăreanca Maria Bradea, singurul prim-secretar PCR din ţară, anchetat, trimis în judecată şi condamnat

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Prim-secretarul PCR al judeţului Satu Mare, Maria Bradea, a fost singurul prim-secretar de judeţ din 1989 din întreaga ţară, anchetat, trimis în judecată şi apoi condamnat la patru ani de închisoare. Condamnarea a avut loc în urma unei anchete iniţiată de senatorul Valer Marian, la acea vreme vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale Satu Mare.

“În decembrie 1989 am fost ales vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale Satu Mare, calitate în care am iniţiat anchetarea penală a principalilor fruntaşi ai nomenclaturii comuniste sătmărene, începând cu prim-secretarul PCR al judeţului Satu Mare, Maria Bradea, care a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru abuzuri şi fraude, fiind printre puţinii lideri comunişti judeţeni sancţionaţi în România postdecembristă”, susţine senatorul Marian Valer în autobiografia de pe site-ul personal.

„Împreună cu un ofiţer de miliţie, pe atunci procurorul Marian Valer a umilit-o pe Maria Bradea, anchetând-o abuziv şi trimiţând-o în judecată pentru că avea prea mulţi ciorapi şi chiloţi, respectiv pentru că o femeie de serviciu ştergea praful în casa partidului, în care locuia prim-secretarul judeţului nostru. Maria Bradea n-a putut face faţă umilinţei de a fi anchetată şi târâtă în instanţă pentru aceste “abuzuri” grave, decedând la scurt timp după ce a fost condamnată, în primă instanţă, la patru ani de închisoare“, scrie gazeta de nord-vest. Maria Bradea a fost singurul prim-secretar PCR de judeţ anchetat, trimis în judecată şi apoi condamnat, din întreaga ţară.

Există în schimb persoane care afirmă că a fost vorba de un adevărat abuz judiciar, în urma căreia o femeie nevinovată a fost condamnată la închisoare. Aceiaşi sătmăreni consideră că actualul senator independent poate fi considerat autorul moral al decesului fostului prim-secretar Maria Bradea, care a fost profund afectată d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, despre renumărarea voturilor: E o decizie a membrilor CCR, nu mă priveşte, nu am cerut-o

Mediafax acum 19 minute
În urma deciziei referitoare la renumărarea voturilor, Marcel Ciolacu a fost întrebat cum se poziţionează, în context. El a spus că şi-a asumat eşecul de a nu intra în turul al doilea, la Antena 1. „Buna credinţă, în politică nu e o calitate. Eu am

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 57 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 36 minute
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Biroul Electoral Central a decis: Voturile de la alegerile prezidențiale trebuie renumărate până duminică seara

Adevarul acum 12 minute
Biroul Electoral Central a decis că renumărarea celor 9,4 milioane de voturi trebuie făcută până cel târziu duminică, 1 decembrie, ora 22.00.

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Kelemen Hunor, furios pe cei care conduc statul român. „Au creat haos şi instabilitate politică”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că este "inexplicabil" ce se întâmplă la vârful statului român şi este "furios" pe cei care conduc statul pentru că au creat instabilitate politică şi "un haos ce n-a mai văzut lumea".

Al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu, validat de Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Adevarul acum 2 ore
Magistrații Curții Constituționale (CC) au validat rezultatul alegerilor prezidențiale, confirmând cel de-al doilea mandat al Maiei Sandu la conducerea Republicii Moldova. Decizia a fost pronunțată pe fondul protestului socialiștilor, care nu recuno

Crin Antonescu: Nu văd ce e rău într-o renumărare. Dacă numărătoarea a fost corectă, ea se va confirma, dacă nu, ea se va rectifica / E limpede că până mâine nu cred că renumărarea tuturor voturilor, cum înţeleg că s-a solicitat, e posibilă

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu afirmă că nu vede problema renumărării voturilor la alegerile prezidenţiale, dar nu crede că acest lcuru se poate realiza în termenul solicitat de cătrtre Curtea Constituţională. ”Dacă numărătoarea a fost core

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 41 minute
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Kelemen Hunor spune că nu crede în calităţile de premier ale lui Ilie Bolojan / „Eu nu sunt fan Ilie Bolojan. A fost un primar bun, dar nu cred în capacităţile sale de prim-ministru”

G4Media acum 42 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că nu crede în capacităţile de premier ale liderului interimar PNL, Ilie Bolojan, mai ales în contextul în care acesta ar trebui să conducă o coaliţie largă, formată din mai multe partide, transmite

Vremea

București
acum

joi

4°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°