Letonia susţine parcursul european al Moldova şi speră că Acordul de Asociere va fi semnat în 2014, în actualul mandat al Parlamentului european. Declaraţia aparţine ministrului afacerilor externe al Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs.
Aflat în vizită la Chişinău, ministrul de Externe al Letoniei, Edgars Rinkevics, a declarat că Letonia ar dori să vadă o abordare mai diferenţiată faţă de Parteneriatul Estic. „Noi categoric vedem Republica Moldova ca lider în Parteneriatul Estic, cu idei clare“, a declarat ministrul european potrivit IPN.
Ulterior, după întrevederea cu omologul său leton, Natalia Gherman, ministrul de Externe al Republicii Moldova a declarat că agenda europeană este una din priorităţile dialogului bilateral cu oficialii europeni. Natalia Gherman a mai declarat că Moldova a beneficiat de resurse financiare importante din partea Letoniei privind parcursul european şi va rămâne o ţară prioritară care va beneficia de astfel de susţinere.
Ministrul de Externe al Letoniei a avut o întrevedere şi cu premierul Iurie Leancă. Oficialii au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova pre şi post-Vilnius, în contextul în care, după Summitul de la Vilnius, următoarea reuniune a Parteneriatului Estic va avea loc la Riga, în 2015. Premierul a vorbit despre reformele aplicate în Moldova şi proiectele de dezvoltare a infrastructurii. Iurie Leancă a menţionat că toate eforturile sunt direcţionate spre modernizarea statului şi apropierea de Uniunea Europeană.
Edgars Rinkevics a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 29-30 octombrie, la invitaţia vicepremierului, ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman.