Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Will şi Jada Smith, despărţire de probă

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Actorii Will Smith şi Jada Pinkett Smith, despre al căror mariaj se spune că ar fi unul dintre cele mai solide de la Hollywood, s-ar fi separat de probă, informează femalefirst.co.uk.

Potrivit Daily Mirror, care citează o sursă apropiată cuplului, lucrurile au devenit destul de tensionate între cei doi, de câteva luni.

Informaţiile despre o posibilă despărţire a celor două vedete circulă de multe luni în presa americană, însă Will şi Jada au negat acest lucru. Mai mult, la începutul anului, Will Smith a glumit în emisiunea TV a actriţei Queen Latifah spunând că, atunci când a aflat din presă despre despărţirea lor, el se afla chiar în pat cu soţia sa.

În prezent, actorul se află la New Orleans, după ce a încheiat filmările pentru noul său lungmetraj, „Focus“.

RadarOnline informează că soţia sa, Jada, cu care s-a căsătorit în 1997, s-a mutat în locuinţa din California a fratelui ei.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Jada a scris: „Will şi cu mine putem face ce dorim pentru că avem încredere unul în celălalt. Asta nu înseamnă că avem o relaţie deschisă. Înseamnă că avem o relaţie matură“.

Jada şi Will s-au cunoscut în 1990, pe platourile de filmare ale serialului „Prinţul din Bel Air“, când acesteia i-a fost refuzat rolul prietenei personajului principal al producţiei, jucat de Smith. În 1997, ei s-au căsătorit, într-o vilă de lângă Baltimore, la ceremonie participând 100 de invitaţi. Cuplul are doi copii, Jaden, în vârstă de 15 ani, şi Willow, în vârstă de 12 ani. În plus, Will Smith are un fiu, Trey, cu fosta sa soţie, Sheree Zampino.

Jada Pinkett Smith, în vârstă de 42 de ani, este actriţă, model, cântăreaţă şi compozitoare. În cariera ei cinematografică se regăsesc roluri în pelicule precum „Profesorul Trăsnit“, „Ali“, „Matrix - Revoluţii“, „Matrix - Reîncărcat“ şi franciza „Madagascar“.

Will Smith, în vârstă de 45

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 34 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°