Premierul Victor Ponta a dezmințit astăzi că Guvernul ar lua în calcul introducerea unei noi taxe pe benzină și motorină. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
"Nu se dă nicio nouă taxă, ce să mai punem alte taxe dacă nici pe astea nu le putem încasa", s-a arătat iritat premierul. Păi, dacă nu mai putem să le luăm pe cele actuale. Ne-a zis Curtea Constituţională că nici pe cele actuale. Noi la insolvenţă (Codul insolvenţei, declarat necosntituțional ieri de CCR - n.r.) voiam să-i punem pe cei care nu plătesc să plătească TVA-ul şi să plătească CAS-urile actuale. Ce să mai punem alte taxe, dacă nici pe astea nu le putem încasa? Să-i punem tot pe cei serioşi, cinstiţi, care plătesc taxe, iar şmecherii care nu plătesc taxe să ne râdă în nas? Nu!".
Enervarea lui Ponta este bizară, întrucât tocmai el a anunțat luni, la România TV, că guvernul ia în calcul introducerea unei "taxe pe carburant". Astăzi, însă, premierul spune că el doar a confirmat faptul că a existat o propunere în acest sens a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Premierul Ponta se joacă cu nervii pensionarilor
"De taxe şi impozite vă poate vorbi doar ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, şi domnia sa vine cu proiecţia bugetară pe 2014. Dar, evident că la un moment dat vom intra cu toţii în dorinţa dvs: să nu mai plătească nimeni nicio taxă, dar să dăm mai mulţi bani la şcoli şi la spitale. Oameni buni, indiferent de cât de tare vă supără acest lucru, dacă nu plăteşte nimeni nicio taxă, nici nu o să avem bani mai mulţi pentru educaţie, pentru sănătate, pentru agricultură. Chiar dacă acest adevăr deranjează, este o realitate pe care nu o poate schimba nimeni", a mai declarat premierul.
CITIȚI ȘI: Victor Ponta: CCR sprijină EVAZIUNEA FISCALĂ Vin VREMURI GRELE, cu modificări de TAXE!