Activităţile desfăşurate şi măsurile întreprinse de poliţiştii maramureşeni în primele 9 luni ale anului 2013 au contribuit la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului. Potrivit informaţiilor furnizate de către IPJ Maramureş, în primele 9 luni ale acestui an la nivelul judeţului au fost sesizate cu 264 de infracţiuni mai puţin decât perioada similară a anului anterior. Analiza statistică a infracţionalităţii sesizate, realizată la nivel naţional, relevă faptul că judeţul Maramureş este unul dintre cele mai sigure din ţară, situându-se astfel pe locul 39 din 42.
Şi totuşi ceea ce este relevant pentru a analiza eficienţa activităţilor desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş în domeniul prevenirii infracţionalităţii este trendul infracţiunilor judiciare (categorie ce reprezintă ponderea cea mai mare din infracţionalitatea sesizată) care au scăzut cu aproximativ 8%.
Potrivit IPJ Maramureş, creşterea cu 10% înregistrată la infracţiunile economico-financiare şi de altă natură s-a datorat şi acţiunilor şi controalelor efectuate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. În funcţie de mediul de producere, se observă că 64% din infracţiuni au fost comise în mediul urban şi 36% în mediul rural.
"Din totalul infracţiunilor sesizate la poliţie, un procent important îl ocupă infracţiunile contra patrimoniului, respectiv 46.7%. Este vorba de infracţiuni precum furt, tâlhărie, distrugere şi abuz de încrede - toate acestea aflate în scădere faţă de anul trecut - dar şi de înşelăciune, tulburare de posesie sau gestiune frauduloasă - numărul acestora fiind mai mare în anul 2013.
Scăderea furturilor şi a tâlhăriilor se reflectă pozitiv în evoluţia infracţionalităţii stradale, care a înregistrat o scădere cu 171 de fapte. Acest tip de infracţionalitate e