Victor Slav a vorbit despre viaţa lui de familie în exclusivitate pentru emisiunea "La Măruţă".
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav trec prin clipe grele, însă nu vorbesc despre asta la tv, căci doresc să clarifice totul în familie.
Victor Slav a discutat cu Măruţă despre cum se simte Bianca după avort şi dacă şi-au revenit după pierderea suferită.
"Am ajuns la a zecea lună împreună. Am sărbătorit aşa cum am ştiut noi mai bine. Am văzut că am luat masa singur, dar nu e adevărat, am luat masa împreună."
"Nu ştiu dacă sărbătoream altfel. Am sărbătorit în familie restrânsă, doar noi doi. Mă aşteptam ca după căsătorie să fim mai liniştiţi, dar nu a fost aşa."
"Am fosta cuzaţi că nu vorbim şi că na, dar aşa am vrut noi. La un moment dat vor tăcea. Câinii latră, ursul se plimbă."
"Noi nu facem ce se aşteaptă lumea. Noi facem ce vrem noi să facem. Nu ştiu unde trebuia să fim încât să nu afle nimeni, dar tot s-a aflat. Nu ştiu de ce tot vorbesc despre luna de miere"
"Bianca este bine. Numai că am spus-o şi o repet, urmează alta, alta şi tot aşa. E pe drumul cel bun. Se va face bine cu picioarele. Nu i-am făcut eu anestezia generală, ci doctorii. Nu vreau săs e înţeleagă . Viaţa mea e a mea, nu poate să mă acuze nimeni că nu vreau să vorbesc despre acest subiect. Nu poate apărea un jurnalist să-mi spună că trebuie să vorbesc."
"Nunta este alt subiect, prezentările sunt alt subiect, dar ce se vorbeşte este alt subiect"
Ce se întâmplă în momentul de faţă e strigător la cer. Nu cred că în 2013 se întâmpla asta. Nu cred că într-o ţară civilizată se întâmpla asta. Clar voi face toate demersurile necesare. Voi da clinica în juedcată. Acest cuvânt "făcătură" îl aud de când m-am cunoscut cu Bianca.
Noi am comunicat. În prima fază s-a speculat că nu suntem împreună. Ne-am afişat, dar tot aşa au spus. Apoi am zis că ne căsătorim, iar c