Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare şpagă dată vreodată în ROMÂNIA!

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Dosarul DNA privind şpaga de 1,4 milioane euro denunţată de Remus Vulpescu, consilierul ministrului Daniel Chiţoiu(PNL), are pe termen lung o miză de cel puţin 400 milioane euro. Un consilier al ministrului Constantin Niţă (PSD) şi un fost director al Hidroelectrica sunt acuzaţi că au vrut să-l mituiască pe Vulpescu pentru ca Hidroelectrica să aprobe un contract de 260 milioane euro, despre care DNA spune că ar fi fost păgubos pentru statul român. Dacă acest contract era aprobat, Energy Holding, Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries puteau să câştige procesele cu statul român căruia îi cer daune de 400 milioane euro pentru că au fost debranşate de la conducta de curent ieftin. ”Acest contract reabilita, legitima contractele băieţilor deştepţi. Şi acum suntem în litigii cu ei. Acest contract le venea ca o mănuşă. Puteau spune: <>”, a explicat pentru gândul Remus Borza, fost administrator special al Hidroelectrica. Schema băieţilor deştepţi Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Energiei, Constantin Niţă şi Eugen Brădean director în cadrul Hidroelectrica au fost arestaţi preventiv după ce DNA i-a acuzat de corupţie. Cei doi doreau ca Hidroelectrica să încheie un constract de 260 milioane euro cu un intermediar de energie electrică din Cluj. Traderul, un băiat deştept din energie, urma să cumpere 7 milioane de megawatti la un preţ preferenţial de 165 de lei/MWh faţă de 175 de lei/MWh, cât este preţul mediu al pieţei. Procurorii spun că paguba minimă ar fi fost de 125 milioane lei. DNA susţine că pericolul cel mai mare era ca Hidroelectrica să intre din nou în insolvenţă. Pentru această afacere, Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Constantin Niţă, s-a angajat să obţină toate aprobările. DNA spune că vânzarea de energie ieftină trebuia aprobată de C

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 3 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°