Mulţi dintre crescătorii de bovine din judeţ au primit în acest an o grea lovitură. Nu se mai încadrează în cerinţele impuse pentru acordarea subvenţiilor pe cap de animal, pierzând astfel un ajutor financiar important, de cel puţin 500 de lei pentru fiecare bovină. Este, practic, încă o lovitură grea pentru micii crescători de bovine şi încă un pas spre orientarea fondurilor doar spre crescătorii care au tendinţa de a trece spre noţiunea de fermă, chiar dacă de dimensiuni mici.
Cât de mult a scăzut numărul beneficiarilor
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava a primit cereri pentru subvenţiile la bovine în perioada 17 septembrie-28 octombrie.
Eugen Mogoş, directorul APIA Suceava, a declarat că au fost depuse 13.636 de cereri, care urmează a fi analizate şi aprobate. Se estimează, a precizat acesta, că în jur de 2.000 de cereri vor fi respinse. Prin comparaţie, anul trecut, au avut cereri înregistrate şi validate 22.396 de crescători de bovine din judeţ. Aşadar, numărul de beneficiari va fi aproximativ la jumătate faţă de 2012.
„Nu a fost o campanie deloc uşoară. Noile condiţii de eligibilitate au creat probleme, au fost multe discuţii, oamenii au avut multe solicitări şi nelămuriri. Pentru a se încadra în termenul impus, salariaţii APIA au lucrat sâmbătă şi duminică, inclusiv la finele săptămânii trecute”, a declarat directorul executiv al APIA Suceava.
Condiţiile care i-au eliminat de la prima pe cap de animal pe mulţi dintre crescători
Două condiţii impuse începând cu 2013 i-au lăsat fără subvenţii pe foarte mulţi dintre crescători.
Astfel, solicitantul a avut obligaţia de a face dovada că a livrat sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă 2012-2013, asta în condiţiile în care până anul trecut nu a existat o astfel de condiţie.
Apoi, cel puţin la