Având în vedere solicitările persoanelor cu handicap, copii şi adulţi, care au domiciliul în zona Văii Jiului, specialiştii Serviciilor de Evaluare Complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara se vor deplasa şi în luna noiembrie în zonă, pentru a efectua evaluările şi reevaluările persoanelor cu handicap.
Astfel, aceştia se vor afla la Petroşani în zilele de 5 şi 12 noiembrie, evaluările începând, în ambele zile, de la ora 10, la Serviciul Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, pentru adulţi, şi la Centrul de orientare, supraveghere şi sprijin a reintegrării sociale a copilului „Cuore”, pentru copii.