Îndeplinindu-şi sarcina dată de Partid muncitorii, brigadierii şi tehnicienii au realizat în 7 luni de zile construcţia liniei ferate pe care regimurile burghezo-moşiereşti n’au isbutit s’o termine într’un sfert de veac.

Joi şi vineri n’a mai plouat pe Valea Jiului iar vântul se potolise şi el. Dinspre ambele capete ale şantierului linia se apropia lucioasă şi neagră, străbătând tuneluri, căţărându-se pe viaducte, traversând poduri înalte peste Jiu. La Păiuş, Chirca Ion, responsabilul sectorului nu mai ştie unde îi este capul, de oboseală şi de emoţie. Se ţine însă bine. Îi era doar ciudă că timpul trece prea repede. Minutarele ceasului fugeau. Acum era 6 dimineaţa, acum e 10, acum e 2 după amiază. Febra întrecerilor îi cuprinde pe toţi. Se uitau la gura tunelului, adâncă şi neagră şi ştiau că dincolo, la ieşire, în sectorul Pietrele Albe, se va face legătura liniei.

Linia trebuie făcută...

Legătura liniei s’a făcut în 22 Octombrie. Dela 1 Aprilie, de când s’a început lucrul, au trecut 200 de zile. Nici măcar şapte luni încheiate. 205 zile... Cei din brigăzile 23 August, care au rămas până la sfârşit pe şantier, îşi mai aduc şi azi aminte de primele zile. Jiul curgea negru şi furios, pereţii defileului erau prăpăstioşi şi aspri. A fost greu în primele zile. Lucrau agăţaţi de munte cu frânghia o zi întreagă şi noapte mergeau să se culce în paturile tari. Era încă frig, mâncarea nu întotdeauna la vreme, prin hainele subţiri frigul pătrundea până la oase. Dar linia trebuia terminată. Partidul pusese în faţa tinerilor sarcina aceasta şi o bună parte dintre ei înţelegeau. Mai prost era cu cei pe care greutăţile îi speriau, cu cei care nu înţelegeau. Seara în cabane, în jurul paturilor, se încingeau discuţii nesfârşite. Cei care înţeleseseră luptau cu ceilalţi. La vorbeau dspre visurile lor, despre năzuinţele lor într’o viaţă mai bu