Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suprasubscriere de 500% pe tranşa micilor investitori la Romgaz

Publicat in Bursa, joi 31 octombrie 2013 ·

Lichiditatea în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 17,5 milioane lei (3,95 milioane milioane euro), de aproximativ trei ori mai puţin decât cea de marţi, când investitorii au tranzacţionat de 56,4 milioane lei (12,7 milioane milioane euro).

Cu excepţia indicelui BET, ceilalţi indici interni au consemnat, în a treia şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, evoluţii pozitive.

Indicele compozit al pieţei, BET-C, a înregistrat, ieri, un avans de 0,21%, la 3.162,05 puncte.

Pe piaţa deal a fost realizată o singură tranzacţie, cu 700.000 acţiuni Banca Transilvania (simbol TLV), în valoare de 990.500 lei.

Bursa de la Bucureşti şi-a continuat trendul ascendent în prima jumătate a şedinţei de tranzacţionare, după deschiderea pieţelor americane tendinţa fiind una uşor descendentă, potrivit lui Sorin Tuţică, trader la Tradeville. Domnia sa ne-a declarat: "Indicele BET a rămas peste valoarea de 6.000 de puncte, volumul fiind la un nivel scăzut, dar justificat de faptul că sunt în derulare oferte publice. În cazul ofertei publice voluntare de cumpărare a titlurilor Fondului Proprietatea, până în acest moment sunt blocate 2,63 de miliarde de acţiuni. În ceea ce priveşte oferta publică secundară iniţială de vânzare a acţiunilor Romgaz, sunt imobilizate, ignorând eventualele creditări, lichidităţi în valoare de peste 1,487 de miliarde de lei. În urma anunţului rezultatelor financiare trimestriale, acţiunile Erste Bank au înregistrat o creştere de 5,91%. Factorul principal, în opinia noastră, a fost scădera costurilor legate de riscul de credit".

Până ieri, la ora 16:45, au fost înregistrate 10.004 ordine pe tranşa micilor investitori (9.371 de ordine la acelaşi moment al zilei precedente), iar volumul de acţiuni subscrise a depăşit de cinci ori titlurile alocate pe acest segment (3,6 ori suprasubscrierea la a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine era liderul suprem al Hezbollah. Hassan Nasrallah era la conducere de mai bine de 30 de ani, iar predecesorul său a fost ucis tot de Israel

Ziare.com acum 23 minute
Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah confirmă sâmbătă moartea liderului săi Hassan Nasrallah, anunţată de Israel. Hassan Nasrallah era șeful Hezbollah de trei decenii. Liderul mișcării militante șiite islamiste Liban este una dintre cele mai cunosc

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 2 ore
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 4 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Motociclist implicat într-un grav accident, în Sinaia. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum o ora
Un motociclist a fost accidentat grav sâmbătă, 28 septembrie, pe DN 1, la Sinaia, în zona Izvorul Rece. La faţa locului a fosct chemat elicopterul SMURD Braşov. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accident sunt implicate u

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 2 ore
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 7 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 3 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°