Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japan Tobacco va face disponibilizari masive in Japonia

Publicat in Income Magazine, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Japan Tobacco Inc. va închide patru fabrici din Japonia şi va disponibiliza 1.600 de angajaţi, aproximativ 18% din personalul pe plan local, măsuri menite să crească profitabilitatea şi competitivitatea companiei pe piaţa japoneză, potrivit Mediafax.

"Afacerile de pe piaţa japoneză se confruntă cu un mediu tot mai dificil, în principal ca urmare a creşterilor de taxe pe produse din tutun, reglementărilor mai dure referitoare la fumat, conştientizării la scară mai largă a chestiunilor de sănătate şi îmbătrânirii societăţii", se arată într-un comunicat transmis miercuri de companie.

Restructurările vor fi efectuate printr-un program de disponibilizări voluntare care vizează inclusiv angajaţii din funcţii corporate, a precizat producătorul de ţigări. Majoritatea disponibilizărilor vor fi efectuate până la sfârşitul lunii martie a anului 2015, iar programul de retragere voluntară ar putea continua şi în următorul an.

Japan Tobacco este cel mai mare producător de tutun din Asia listat la bursă. Compania se confruntă cu reducerea cererii pe piaţa locală şi îşi extinde operaţiunile internaţionale pentru a compensa.

Numărul fumătorilor din Japonia ca procent din populaţie a scăzut la 20,9%, cu 4 puncte procentuale mai puţin faţă de nivelul din anul 2009, potrivit companiei.

Compania are aproximativ 9.000 de angajaţi în Japonia şi aproape 50.000 la nivel mondial.

Japan Tobacco controlează Japan Tobacco International (JTI), prezentă şi în România din 1993. JTI România are aproximativ 1.000 de angajaţi.

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 25 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 39 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 43 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 11 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°