Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Filmului Francez, între 1 şi 10 noiembrie, în Capitală

Publicat in Mediafax, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, care stă anul acesta sub semnul celei mai noi generaţii de regizori francezi, aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, va avea loc între 1 şi 8 noiembrie în Bucureşti, publicul fiind invitat să voteze pelicula preferată din competiţie.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pentru prima oară în istoria festivalului, publicul va fi încurajat să voteze lungmetrajul preferat din cele opt filme din competiţie, iar pelicula va câştiga premiul publicului TV5 Monde.

În afara competiţiei, festivalul mai cuprinde cinci secţiuni, dintre care Panorama - cele mai importante filme franceze ale anului 2013 ("La Vie d'Adèle, chapitres 1&2 Palme d'Or 2013, "Camille Claudel 1915" - marele premiu al juriului la Berlin 2013), Comedie - cele mai bune comedii ale anului trecut, Ecran Large - coproducţii franco-române din ultimii doi ani Cine junior - trei animaţii recente, Retrospectiva - dedicată anul acesta regizoarei-cult Claire Denis, cu o selecţie de şase titluri, de la primele sale filme până la filmografia recentă.

Invitaţii de anul acesta sunt tinerii cineaşti Antoine Barraud (regizorul filmului "Les Gouffres", secţiunea Competiţie), Jean Denizot (regizorul filmului "La Belle Vie", secţiunea Competiţie) şi jurnalistul Jean-Philippe Tesse. Lor li se alătură Ionuţ Teianu (scenarist şi regizorul documentarului "Afacerea Tănase", secţiunea Ecran Large), Vanina Vignal (regizoarea filmelor "Stella" şi "După Tăcere", secţiunea Ecran Large) şi scriitorul şi regizorul de teatru Virgil Tănase.

Abonamentele normale pentru toate filmele din competiţie este de 50 de lei, iar pentru toate filmele din retrospectiva Claire Denis, de 30 lei. Studenţii beneficiază de abonamente la preţuri reduse: competiţie - 30 lei şi retrospectiva Claire Denis - 20 lei. Preţul unei singure proiecţii, în afara abonamentelor este

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un autocar şi un autoturism pe A1, în judeţul Sibiu. A fost activat Planul Roşu de intervenţie

Mediafax acum o ora
IPJ Sibiu a anunţat că accidentul a avut loc pe A1, la kilometrul 275, sens Sebeş – Sibiu, în zona Apoldu de Jos. În accident sunt implicate un autocar şi un autoturism, iar în zonă se circulă îngreunat. ISU Sibiu a transmis că la faţa locului au fo

Cel puţin 28 de morţi într-o explozie produsă într-o din mină de cărbune în Iran - televiziunea de stat

News.ro acum 3 ore
O explozie de gaze într-o mină de cărbune din provincia Khorasanul de Sud a Iranului a ucis cel puţin 28 de persoane şi a rănit 17, a anunţat duminică televiziunea de stat, 24 de persoane fiind încă dispărute, transmite Reuters. Accidentul a fost ca

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 7 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

India anchetează Netflix, inclusiv pentru discriminare rasială

HotNews acum o ora
India anchetează practicile locale de afaceri ale companiei americane Netflix, inclusiv presupuse nereguli privind vizele şi discriminare rasială, arată un e-mail trimis de autorităţi unui fost manager, conform agenţiei Reuters, care a avut acces la

Trafic blocat pe Transapuseana, în urma unui accident în care au fost implicaţi trei motociclişti

G4Media acum 7 minute
Un accident în care au fost implicaţi trei motociclişti s-a produs duminică pe Transapuseana, în judeţul Alba, traficul în zonă fiind blocat, transmite News.ro. ”Sectia de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accide

Atac armat în Alabama, SUA! Cel puțin patru persoane au murit

Ziua Constanta acum 4 ore
Focuri de armă trase de mai mulţi atacatori au ucis patru oameni şi au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP citat de Agerpres.ro "Credem că mai mulţi trăgători au deschis focul de mai multe ori asup

Video Tragedie în Italia. Doi copii au murit după ce o clădire s-a prăbuşit în apropiere de Napoli

Adevarul acum 2 ore
O fetiţă de patru ani şi fratele ei, în vârstă de şase ani, au murit duminică la Saviano, lângă Napoli, în sudul Italiei, în urma prăbuşirii unei clădiri de două etaje în care locuiau împreună cu familia lor.

Aproape 3.000 de cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera, în primele 8 luni ale anului /Amenzi de 11,5 milioane de lei, cele mai multe la frontiera cu R. Moldova /Numărul ucrainenilor care au încercat să intre ilegal în România a crescut

News.ro acum 2 ore
Aproape 3.000 de cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în primele 8 luni ale anului, aproape 2.000 fiind descoperiţi pe sensul de ieşire din ţară, conform unui bilanţ al Poliţiei de Frontieră. De asemenea, în acelaşi interval, poli

PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura lui Iohannis la alegerile parlamentare

Mediafax acum 4 ore
PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura la Parlament a lui Klaus Iohannis. Şedinţa va avea loc la sediul partidului.

SUA dislocă în Orientul Mijlociu un portavion, 90 aeronave, un crucişător şi două distrugătoare

Mediafax acum 37 minute
Portavionul USS Harry S. Truman şi o forţă de 6.500 de marinari vor fi dislocaţi săptămâna viitoare într-o misiune în Orientul Mijlociu, au anunţat vineri oficiali ai Pentagonului, conform Stars and Stripes. Grupul de atac al portavionului include F

Vremea

București
acum

25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

18°/29°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/26°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°