Intrigat fiind la citirea reacţiilor stârnite de o anume postare a unui individ, care desfiinţa facil şi fără prea multă bătaie de cap ideea de teatru, am simţit nevoia să intervin pe pagina unui om drag mie, cu urmatoarea reacţie:
„Dragi oameni, artişti sau nu. De ce vă încrâncenaţi atât? Când vezi un căcat în mijlocul unei strazi, îl ocoleşti. Nu e nevoie să îl împungi cu băţul sau să îi semnalezi prezenţa. Dacă miroase ca un căcat şi arată ca un căcat, sunt şanse foarte mari să fie cu adevărat un căcat. Nimeni nu e în pericol să calce în el decât dacă îşi doreşte. Iar căcatului nu îi spui că e un căcat pentru că nu e conştient de asta, iar dacă este(!), cu siguranţă nu îi pasă. Omul respectiv a scris cum a scris pentru că:
a) miza pe un efect de genul, caz în care planul lui a funcţionat
b) pentru că nu înţelege, caz în care îl laşi în pace.
Ritmul de evoluţie sau involuţie al fiecăruia e diferit de la caz la caz. Aşadar, dragii mei, nu mai răscoliţi căcatul. Sunt sigur că aveţi lucruri mai importante de făcut.”
Se spune din ce în ce mai des în ultima vreme că Facebook-ul a devenit un circ al naturii umane de a cărui influenţă e greu să mai scapi. De acord, dar e doar un mod de a privi problema. Şi uşor fatalist, aş spune. Din fericire şi deocamdată, putem controla orice fel de manifestare tehnologică, fie ea hard sau soft. Aşadar Facebook-ul, internetul, TV-ul etc spală creierul şi sunt găuri negre în care se pierde masiv timpul, doar dacă noi permitem/alegem asta. Şi, de obicei, aceasta e alegerea cea mai la îndemână. Însă, dacă le priveşti/foloseşti ca pe nişte unelte, cum au fost şi menite de altfel, lucrurile se schimbă radical. Cu alte cuvinte „own the technology, don’t let it own you”. S-a mai spus şi asta, ştiu. Dar prea puţini o pun in practică.
Să luăm Facebook-ul de exemplu. În momentul în care dai atenţie u
