Pentru că exemplele de succes sunt cele mai bune dovezi că un sistem funcţionează, mi-am propus să vă vorbesc despre Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE), care prin activitatea de la Bruxelles, prin perseverenţa de care a dat dovadă ani la rând a reuşit să se implice în dezvoltarea unor importante proiecte europene.

AEGEE-Europe a avut o contribuţie esenţială la lansarea programului european de mobilitate în învăţământ, Erasmus, în anii ’80. Lobby-ul efectuat în perioada 1986-1987, prin presă, dar şi printr-o serie de întâlniri cu şefii de stat din ţările UE a reuşit să ţină Erasmus pe agenda Consiliului de Miniştri, în ciuda a două refuzuri venite din Franţa, Germania şi Marea Britanie. În cartea "Urgenţele euro-cetăţenilor", regretatul Franck Biancheri, preşedintele AEGEE-Europe din acea perioadă, descria dificultăţile în procesul de decizie comună şi istoria complicatei adoptări a programului Erasmus, primul program global care se adresează exclusiv tinerilor: "În 1986, Comisia Europeană a început să explice cine bloca programul Erasmus şi de ce.

Pentru cei care erau dovada vie că mii de studenţi au dorit să studieze în Europa, a fost într-adevăr absurd ca un astfel de program să nu fie adoptat. Faptul că schimburile universitare din ţările europene au fost, în principal, concretizate cu Statele Unite părea în contradicţie totală cu obiectivele Comunităţii Europene şi, în special, cu recentul Obiectiv ‘92. Opoziţia, desigur, a fost legată de probleme bugetare: trei state membre – Franţa, Germania şi Marea Britanie – au refuzat să deblocheze fondurile necesare. La acea vreme erau dificultăţi în a înţelege cum o decizie luată în timpul Summitului European putea fi blocată de unele dintre statele participante".

În noiembrie 1986, doamna Gendreau-Massaloux (consiliera Preşedintelui Franţei) a propu