Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Creţu a ieşit din competiţia pentru desemnarea candidatului PDL la prezidenţiale

Publicat in Romania TV, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Simona Creţu s-a retras din competiţia pentru desemnarea candidatului PDL la alegerile prezidenţiale, din "motive personale", anunţă liderul PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, în timp ce şeful Comisiei de Etică din partid, Daniel Buda, spune că lui Creţu i s-a retras candidatura întrucât nu are 35 de ani.

Preşedintele PDL Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea, a anunţat, miercuri, la întâlnirea de la Oradea cu posibilii candidaţi ai partidului la alegerile prezidenţiale, la care au participat prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, faptul că a treia persoană înscrisă în cursa internă, Simona Creţu, a renunţat la competiţie.

"Simona Creţu şi-a depus ieri (marţi - n.r.) o cerere de renunţare, la sediul partidului din Bucureşti, unde mă aflam şi eu, întâmplător", a spus Ghilea.

Întrebat dacă Simona Creţu a precizat şi motivul gestului său, liderul PDL Bihor a spus că ea nu a menţionat nicio altă explicaţie decât "motive personale".

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de Etică şi Litigii din PDL, Daniel Buda, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că Simonei Creţu i s-a retras candidatura deoarece aceasta nu îndeplinea condiţiile prevăzute de Constituţie în privinţa vârstei.

"Comisia de Etică şi Litigii a PDL a decis, duminică, retragerea candidaturii Simonei Creţu. Comisia, care a analizat iniţial candidatura, a constatat, ulterior, că doamna Creţu nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie pentru funcţia de preşedinte, neavând 35 de ani. Doamna Creţu are 34 de ani", a spus Buda.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 51 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 3 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Rusia bombardează Odesa înaintea vizitei lui Nicușor Dan și a summitului Ucraina - Europa de Sud-Est

Adevarul acum 21 minute
Înainte de deschiderea summitului Ucraina - Europa de Sud-Est la care participă şi preşedintele Nicuşor Dan, forțele ruse au lansat un atac masiv asupra orașului-port Odesa, gazda evenimentului.

IULIUS estimează investiţii de 28 mil. euro în al treilea proiect Family Market, pe care vrea să îl construiască în comuna Tomeşti din judeţul Iaşi

Ziarul Financiar acum 41 minute
Grupul IULIUS va investi aproximativ 28 de milioane de euro în cel de-al treilea proiect de retail de proximitate Family Market, pe care intenţionează să îl dezvolte în comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. Lucrările sunt programate să înceapă până la sfârş

Oficial! Unde vor putea fi urmărite meciurile din Premier League în România

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Este oficial: începând cu sezonul 2025/2026, Premier League va fi transmis în România exclusiv pe VOYO, platforma de streaming a grupului PRO.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Ion Iliescu, dat în JUDECATĂ, cu două luni înainte de a ajunge la Terapie Intensivă. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României

Gandul acum o ora
Ion Iliescu, fostul președinte al României, se află internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, fapt confirmat luni, 10 iunie 2025, de către Serviciul Român de Informații (SRI), instituție care adm

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°