Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoare sociale pentru persoanele nevoiaşe din Mangalia

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Primarul Cristian Radu, însoţit de reprezentanţi ai Serviciului Public de Asistenţă Socială Mangalia, a vizitat, recent, două familii din localitate, care au o situaţie financiară precară. Edilul Mangaliei s-a deplasat, personal, în cartierul de vest al Mangaliei, la o familie monoparentală unde, într-o locuinţă socială trăiesc nouă persoane. După decesul soţiei, Ilie Jitariu şi cei opt copii minori se confruntă cu probleme serioase în asigurarea traiului zilnic. Primarul Cristian Radu i-a transmis acestuia că municipalitatea îl va ajuta pentru a-şi putea trimite copiii la şcoală. Pe lângă pachetele alimentare oferite în cadrul vizitei, familia respectivă va primi lunar produse alimentare în cuantum de 200 de lei. „În felul acesta, domnul Jitariu va putea păstra o sumă de bani pentru întreţinerea copiilor, făcând o mică economie la achiziţionarea hranei”, a declarat primarul Cristian Radu. În aceeași zi, reprezentanții autorităților publice locale s-au deplasat la familia Ivancea, care locuiește pe strada Albatros. ”Aici, am constatat că singurul venit al familiei este adus de soț, doamna neavând nici salariu, nici pensie. Aceasta suferă de mai mulți ani de obezitate morbidă și nu poate lucra. Mai trist este faptul că și soțul este grav bolnav, astfel că mai toți banii se cheltuiesc pentru medicamente”, a precizat primarul Cristian Radu. Familiei respective le-a fost oferit un pachet constând în produse alimentare, membrii acesteia urmând să primească în fiecare lună, pe lângă alimente şi tichete pentru medicamente. Ajutor din partea municipalităţii a primit şi un alt cetăţean din aceeaşi zonă. Este vorba de Constantin Diaconu, care a rămas fără un picior în urma unei arterite netratate. Imediat ce omul i-a solicitat ajutorul primarului, persoana cu dizabilităţi a primit un cărucior cu rotile necesar deplasării lui. “Există foarte multe persoane cu diverse probleme c

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°