Citatul nostalgic din Ion Iliescu pe care l-am folosit drept titlu e un truc ieftin ca să vă capăt atenţia. De fapt în acest articol este vorba despre „democratizare”, termen folosit din ce în ce mai des cu sensul de „acces larg” sau „acces liber” la un anume domeniu (ca în „democratizarea cunoasterii”).

Teoria pe care vreau să o susţin cu exemple este că există o tendinţă generală şi coerentă de liberalizare a accesului publicului larg într-o serie de domenii aparent disparate şi că această tendinţă se poate analiza sistemic. Omul are în 2013 mai multă libertate de alegere decât oricând în istorie. Această împuternicire ar trebui să vină la pachet cu mai multă responsabilitate şi mai ales cu ştiinţa (necunoscută unora) de a-ţi lua destinul în propriile mâini. Dar în primul rând trebuie să fim conştienţi de toate drumurile care tocmai ni s-au deschis. Iată mai jos o încercare de sistematizare:Democratizarea cunoaşterii. Cred că premiantul cu coroniţă in acest domeniu este Wikipedia, o enciclopedie despre tot, scrisă de toată lumea. Acum vreo patruzeci de ani ar fi părut o utopie demnă de SF sau de vreo carte de Aldous Huxley. Astăzi, oricine poate şti într-un minut ce e „mâna invizibilă” descrisă de Adam Smith, sau de ce bosonul Higgs e supranumit „particula lui Dumnezeu”. Ceea ce schimbă complet ideea de scop al şcolii. Până de curând, şcoala era sursa informaţiei. Astăzi, principala sursă de informaţii este în altă parte, iar menirea şcolii trebuie repoziţionată către antrenarea discernământului şi clădirea caracterului. Problema este că şcoala nu a aflat încă de aceasta schimbare. Poate citeşte aici. Un alt campion al accesului liber la cunoaştere este Coursera, o platformă prin care cele mai mari universităţi din lume ţin cursuri gratuite pentru zeci sau sute de mii de studenţi din toată lumea (de unde si denumirea cursurilor – MOOC, adica Massive Online