Scris de A.S. - Conducerea Primăriei Timişoara ia în calcul amenajarea unui loc cu apă de jur împrejurul Coloanei Fidelităţii, în Piaţa Bălcescu, după ce monumentul va fi mutat acolo din Cimitirul Eroilor, unde se află în prezent, în ciuda protestelor reprezentanţilor UDMR. Asta ar însemna alte lucrări în intersecţia din Bălcescu, unde s-au finalizat recent lucrările de reamenajare. Primarul Nicolae Robu a prezentat miercuri o primă simulare în acest sens.
Chiar dacă lucrările din Piaţa Bălcescu nu au fost finalizate acum, primarul Nicolae Robu le-a inaugurat miercuri. „Acum e gata, atunci a fost darea în funcţiune…”, a explicat edilul la faţa locului.
Oricum, autorităţile au în plan şi alte lucrări acolo, având în vedere că Robu vrea să vadă în mijlocul pieţei Monumentul Fidelităţii – Coloana Victoria, care se află în prezent în Cimitirul Eroilor. Primarul a prezentat miercuri şi o simulare cu statuia amplasată în Piaţa Bălcescu şi a dezvăluit că de jur împrejurul monumentului, pe suprafaţa întinsă de iarbă care este acum, ar putea fi amenajat un loc cu apă.
„Urmează ca în zona centrală a sensului giratoriu să aducem monumentul. Nu am încă o simulare finală, dar pot să vă arăt una care ne face să credem că e soluţia bună. Puteţi vedea, în regim de simulare, sensul giratoriu într-o variantă în care în jurul soclului statuii este pavaj, apoi este un inel de iarbă, după aceea un inel de apă, din nou un inel de iarbă şi apoi o amenajare cu arbuşti. Nu va fi cu arbuşti, nu vor fi plantaţi în acest spaţiu central arbori sau arbuşti, ci vom avea doar flori şi iarnă. Nu este luată decizia în privinţa apei. Dacă vom avea apă, ea nu va fi ca în această simulare, ci va fi apă pe o suprafaţă mai mare, încât să se oglindească în ea statuia. Fotografia este luată din dronă, am cerut să se mai facă două simulări”, a declarat Robu.
În plus, în zonă trebuie monta