Anul acesta, pe 25 octombrie, Şcoala Gimnazială Hamcearca a sărbătorit a IX – a ediţie a Zilei Şcolii, deşi de obicei se sărbătorea la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul şcolii şi al satului – 26 octombrie. Şcoala a fost sărbătorită, pentru prima dată, în 2005.
Unitatea şcolară are rădăcinile adânc înfipte în trecutul localităţii – prima atestare datează din 1922. Vinerea trecută, pe o vreme superbă de toamnă, participanţii au trăit o atmosferă deosebită, plină de emoţii.
„Prima, în ordine, a fost bucuria revederii cu «veteranii» şcolii. Ca în fiecare an, invitaţi deosebiţi au fost Maria şi Traian Tertiş, acum pensionari, familie de învăţători. Prezenţa autorităţilor locale şi dorinţa elevilor de a arăta, pe scenă, ce buni sunt, au făcut ca ziua să fie într-adevăr una deosebită”, a declarat după manifestare directorul Şcolii Gimnaziale Hamcearca, profesorul Vasilica Mihail.
După festivităţile de deschidere, intonarea Imnului de Stat şi a Imnului Şcolii, elevii s-au retras în spatele uşilor de la clase de unde au ieşit complet… transformaţi. Asta doar pentru a-şi prezenta programul artistic special alcătuit pentru această zi.
Au fost de toate: „Supa de zarzavat”, a celor de la grădiniţă, apoi montaje literar – artistice ce au avut ca tema toamna, şcoala, şi nu în ultimul rând eroii neamului, mai ales că pe 25 octombrie se sărbătoreşte şi Ziua Armatei Române, un colaj de cântece dobrogene şi patriotice, o „Odă Ostaşului Român” şi momentul aplaudat la scenă deschisă – „Am întâlnit şi Rromani fericiţi!”, un dans ţigănesc plin de culoare şi veselie.
„Iar finalul a fost unul de vis: o joacă în frunze, chiar pe scenă, unde nu îţi dădeai seama care erau copiii şi care adulţii. Dacă tragem linie şi adunăm, a fost o zi minunată, în care deopotrivă elevii şi cadrele didactice am arătat că nu trebuie să ne uităm trecutul”, a conc