Scandalul interceptarilor ia amploare. Si ma refer acum la acele interceptari, milioane si milioane, puse in carca autoritatilor din Statele Unite. Sunt fapte, de acum, recunoscute. Si anchetate in Congres. La Washington. Bomboana pe coliva o reprezinta ascultarea, timp de peste zece ani, a telefonului cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Dar, evident, dincolo de acest incident extrem de spectaculos, ramane realitatea ca liderii lumii au fost urmariti cu timpanul, daca nu cumva si altfel, de Statele Unite. Raul a fost facut. Exista si vreun folos? Si daca da, Romania are ceva de castigat?
In Congresul Statelor Unite, cu ocazia anchetei, un inalt ofical american, la curent cu intreaga situatie, a dat o declaratie, sub juramant, prin care confirma interceptarile, dar afirma ca ele au fost facute nu cu personal american, ci pe mana unor parteneri. Ce putem deduce de aici? Ca in cazul interceptarilor liderilor europeni, de fapt, a tuturor decidentilor cat de cat importanti, Statele Unite au beneficiat de logistica si personalul puse la dispozitie chiar de autoritati ale unora dintre aceste state. Ce se ascunde sub aceasta informatie?
Este de presupus ca niciunul dintre guvernele care in prezent protesteaza si ii cer socoteala celui mai puternic om al lumii, presedintele Barack Obama, nu ar fi implicat. Pur si simplu nu-mi pot imagina ca, in mod oficial, Germania protesteaza si ca, in mod neoficial, aceeasi Germanie ar fi colaborat pentru interceptarea cancelarului Angela Merkel si a altor decidenti. La fel stau lucrurile in ceea ce priveste Franta sau Spania. Si, pe rand, pe masura ce alte si alte guverne se razvratesc impotriva interceptarilor, se restrange si numarul statelor europene care, conform declaratiei sub juramant din fata Congresului american, ar fi cooperat, oferind interceptarile Statelor Unite.
Ajungem astfel la o ipoteza tulbur
