Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean, Victor Ianukovici, s-au întâlnit în mare secret duminică, după ce au amânat o întâlnire planificată pentru săptămâna trecută. Cei doi şefi de stat au discutat timp de cinci ore la Soci, staţiunea rusească de la Malul Mării Negre unde, peste câteva luni, va avea loc ediţia din 2014 a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Întâlnirea şi mai ales durata acesteia au alimentat speculaţiile analiştilor privind presiunile făcute de Moscova asupra Kievului pentru a-l descuraja să semneze un acord de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, aşa cum a anunţat că va face la Summitul UE de la Vilnus, care va avea loc în capitala Lituaniei între 28 şi 29 noiembrie. Şi Republica Moldova a anunţat că va semna aceste acorduri, poziţie pe care ruşii ar fi „sancţionat-o” prin sistarea importurilor de vin din această ţară.
Gaze doar cu banii înainte
În schimb, liderul de la Kremlin ar încerca să-l convingă pe Ianukovici să adere la Uniunea Vamală Eurasiatică, din care fac în prezent parte Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. Putin face eforturi constante pentru a extinde uniunea în spaţiul exsovietic, iar aderarea Ucrainei la un acord de liber schimb cu UE ar face practic imposibile planurile de expansiune în acest sens.
Vladimir Putin nu a făcut rabat în a folosi cea mai puternică armă a ruşilor în relaţia cu Ucraina şi, în general, cu Europa: gazele. După ce a promis Kievului scăderea preţului pe mia de metri cubi de gaze dacă va deveni membru al uniunii vamale, Putin ameninţă acum că va cere plata în avans pentru gazele furnizate ucrainenilor, după ce le-au atras atenţia că nu sunt la zi cu facturile.
Ucraina vrea în două luntri
Există însă şi voci care susţin că, din contră, Ianukovici este cel care încearcă să-l convin