Vremea bună de afară nu aduce veşti bune şi pentru şoferii care de la 1 noiembrie sperau să poată tranzita mai uşor Defileul Jiului, după o vară plină de restricţii pe tronsonul cuprins între Bumbeşti Jiu şi Petroşani.
Firmele angrenate în procesul de modernizare a DN 66 pe tronsonul amintit vor să profite de faptul că iarna pare a fi încă departe, la cum au fost temperaturile săptămâna aceasta, şi au cerut autorităţilor o prelungire a perioade în care pot să execute lucrările pe care le au în contractul semnat cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Şeful din Gorj al Administraţiei Drumurilor Naţionale, Ion Tudor, spune că până aseară nu fuseseră date încă aprobările de rigoare, dar acestea vor fi obţinute mai mult ca sigur până marţea viitoare, când ar fi următoarea zi cu restricţii de trafic prin Defileu. „Nu sunt luate încă toate avizele, dar cererile sunt depuse şi, cu siguranţă, până marţi, când ar fi prima zi în care e nevoie de noi avize pentru prelungirea restricţiilor, acestea vor fi obţinute. Este o vreme foarte bună pentru această perioadă a anului şi e păcat să nu se profite de ea pentru a se lucra în continuare”, afirmă Tudor.
Constructorii vor să lucreze cel puţin două săptămâni în noiembrie, iar dacă vremea le permite e foarte posibil ca restricţiile să fie prelungite pe tot parcursul lunii. Până acum şoferii au fost nevoiţi să tragă pe dreapta sau să ocolească zona în zilele de marţi, miercuri şi joi, când circulaţia e complet oprită între orele 9.00 şi 18.00. Excepţii s-au mai făcut pentru suporterii echipei Pandurii, care s-au deplasat la Cluj pentru a urmări partidele din Europa League, iar în perioada următoare cel puţin o partidă de acest gen este programată în capitala Ardealului. Restul şoferilor trebuie să ocolească pe Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea – Sibiu –Haţeg – Petroşani sau pe Drobeta Turnu