Pierre Drieu La Rochelle s-a născut în 1893 şi trecut dincolo de această lume – sinucigându-se -  în 1945; scriitor francez , aparţine istoriei culturii, istoriei literaturii, dar şi, pur şi simplu, istoriei ţării sale, mai puţin prin calitatea scrisului său, superbă, mult apreciată, ca exemplu, de un Andre Malraux, cât prin destinul său politic nefericit însă, totodată, compromiţător. De ce, nefericit?

Pentru că, mai întâi, Drieu îşi petrece tinereţea, întrerupându-şi studiile superioare în ştiinţe politice, ca participant în Primul Război Mondial, fiind rănit în luptă, ca atâţia alţii, în marea conflagraţie; în al doilea rând, pentru că, deşi trăind, în vremea maturizării sale,aparent degajat şi chiar strălucitor, în centrul absolut al civilizaţiei Occidentului, în Parisul interbelic, el încearcă deziluziile vieţii decadente, o existenţă larg adoptată, de contestare a valorilor morale, pe care un luptător, cu experienţa frontului şi recent revenit în lumea civilă, nu o poate uşor accepta. A acuza,mai exact: a releva prin scris, trăiri în cadrul unei mari şi rafinate culturi, putea fi un mod al cenzurării lipsei de repere etice, dar satisfacţia, ori mulţumirea de sine, obţinută astfel nu avea forţa de susţinere şi împlinire a unor aspiraţii înalte. Astfel stând lucrurile, cu Pierre Drieu La Rochelle s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu mulţi dintre tinerii acelei vremi – a evoluat, ideologic, dar şi în scrierile sale eseistice dedicate unei tematici politice, înspre un extremism destul de net – adept al lui Jacques Doriot , nu a ajuns la radicalismul de dreapta al unui Lucien Rebatet, sau Robert Brasillach, ori nici măcar al lui Louis Ferdinand Celine, din cărţi de genul ,, Bagatelle pour un Massacre’’. Precum mulţi alţii, inclusiv Doriot, creatorul unui partid de tip nazist în Franţa ocupată, Drieu, a alternat atracţia comunistă cu