Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fi Minune mic, dar la droguri e «tătic»

Publicat in Click, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Maneliştii au început să bată drumurile la DIICOT. După ce Florin Salam a recunoscut că s-a drogat, ieri a venit rândul lui Adi Minune să dea declaraţii în faţa procurorilor. Cântăreţul a fost pus sub învinuire pentru deţinere de droguri, pentru care riscă să stea cinci ani după gratii.

Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adrian Minune, nu este atât de liniştit pe cât vrea să pară. El a fost chemat, ieri, la audieri de procurorii Direcţiei de Investigaţii Criminale pentru a-i fi adusă la cunoştinţă acuzaţia pentru care este cercetat.

Alături de el mai sunt învinuiţi Sorin Talent şi Costel Biju, tot pentru deţinere de droguri în vederea consumului. După ce a stat de vorbă cu anchetatorii, manelistul a declarat senin că nu a fost pus sub învinuire.

"Am dat o scurtă declaraţie pe o foaie albă. Nu e vorba de mine în mod special. Am ajutat statul, că atunci când îţi vine citaţia trebuie să te prezinţi", a spus Adi Minune, grăbindu-se să plece cât mai departe de procurori.

Manelistul a omis însă să precizeze că este suspectat că, alături de Sorin Talent şi Costel Bijou, ar fi asigurat piaţa de desfacere în România pentru traficanţii de droguri care aduceau marfa din Spania. Procurorii ar avea la dosar atât interceptări, cât şi declaraţii care îl incriminează pe manelist.

Dat de gol de Leo de la Strehaia?

În urmă cu trei ani, Leo de la Strehaia striga în gura mare că Adi Minune se droghează. Supărat că manelistul nu a venit să cânte la nunta fiului său, Leo de la Strehaia a declarat că Adi Minune a lipsit de la petrecere, pentru că a consumat droguri împreună cu membrii clanului Caran, din Capitală. "Am auzit că Aurel din clanul Caranilor, din Bucureşti, i-a adus lui Minune câteva kilograme de droguri. S-au drogat împreună şi din această cauză el nu a mai ajuns la nuntă", a spus Leo de la Strehaia.

Florin Sala

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump i-a spus lui Putin că „și războiul lui ar trebui să se încheie”, după ce au fost de acord că atacurile dintre Iran și Israel trebuie să înceteze

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că a vorbit sâmbătă la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre care spune că l-a sunat ca să îl felicite de ziua sa de naștere și să vorbească despre conflictul dintre Iran și Israel. Lideru

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 13 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Simona Halep, anunț de impact pentru fani! A stabilit ziua când va organiza meciul de retragere

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Simona Halep (33 de ani) a anunțat sâmbătă seara, în direct la Sports Festival, că vara viitoare va organiza un meci de retragere, la Cluj-Napoca, după ce tot în Ardeal, la ediția din acest an a turneului de 250 de puncte de la Transylvania Open a j

Criptomonede, golf și taxe de licenţiere. Donald Trump a încasat peste 600 de milioane de dolari în 2024

Capital acum 6 ore
Donald Trump a obținut peste 600 de milioane de dolari în 2024 din criptomonede, golf, licențieri și investiții, potrivit unei declarații financiare publice. Documentul relevă câștiguri uriașe din proiecte precum moneda $TRUMP și afaceri imobiliare

Ministrul Mediului: Unda de poluare de la Praid va ajunge la Nădlac. Am notificat deja partea ungară, pentru că impactul de mediu va depăşi graniţa românească

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă despre situaţia de la Salina Praid că unda de poluare a ajuns deja la Blaj, urmează Alba Iulia, iar mâine va ajunge la Nădlac, la ieşirea din ţară a Mureşulu

Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Tunari. Nu au fost înregistrate victime

Gandul acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit într-o locuință dintr-un complex din localitatea Tunari, pe strada Tudor Arghezi. Echipajele de pompieri au intervenit rapid pentru a stinge incendiul. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o casă din cad

AUR cere să fie sesizată Curtea Constituţională, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou Guvern

HotNews acum 7 ore
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat sâmbătă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constitu

CFR Călători reclamă „provocări reale” care „pun în pericol transportul public de călători”

HotNews acum 14 ore
CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a prezentat autorităților din domeniu „o radiografie a situației financiare existente în acest moment” și „provocările reale cu care se confruntă compania”. Într-un comunicat transmis sâmbătă, compania „reclamă su

VIDEO Restaurant indian din Constanţa, închis temporar de OPC: Colac de toaletă depozitat pe cuptorul cu pizza, spaţii frigorifice murdare, fire electrice care atârnau neprotejate pe pereţi

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au închis temporar un restaurant indian din Constanţa, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care un colac de toal

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

Vremea

București
acum

13°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/31°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/26°
lun.

13°/25°
mar.

15°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/27°
mie.

14°/29°