El e Mitică. Cum care Mitică? Dragomir Dumitru, după numele penal, sau Corleone, după alintul de mafiot. Tata Hoților, Oracolul din Bălcești, mînca-v-aș suflețelu’! Deși n-a împlinit decît vreo 40 de anișori și ceva în lumea fotbalului, pare că-i aici de cînd lumea. E ca Dunărea, ca Marea, ca Cîmpia Română, ca Carpații – formă vie din natura acestei patrii. La fel ca ea, ca natura, știe să fie cînd blînd, cînd amenințător. După caz. Aidoma poporului din care face parte, reușește să se adapteze oricărei situații. Calitatea de maestru al supraviețuirii i-a și asigurat perenitatea în funcții de conducere. Ca veșnic președinte, a obținut numeroase victorii efemere, cea mai importantă fiind, desigur, cîștigarea Cupei României, cu Chimia Rîmnicu Vîlcea, în 1973. Succesele în domeniul profesional s-au împletit armonios cu cele din plan penal. Pasagerele treceri prin pușcărie (în două rînduri) nu l-au strivit, ci, dimpotrivă, l-au îmbogățit. Este, cu siguranță, un om bogat. Atunci de ce-ar mai vrea încă o dată la șefia LPF? Gloria? Banii? A avut, are parte din plin. De ce, de ce, de ce? De ce tragi sforile, Mitică?
A mirat faptul că, de data asta, stimabilul nu mai acceptă nici un fel de competiție. Umbla săracu’ Gino Iorgulescu cu candidatura pe la poarta zăvorîtă a Ligii ca amărășteanul, cu cereri, pe la orice ghișeu. Și nu l-au lăsat să și-o depuie, invocînd chichițe și chițibușuri, că la astea-s maeștri. Așa ceva nu se face, zău! Mitică oricum va cîștiga, așa că motivele mînăriei și mîrlăniei rămîn obscure. Mai vrea să-și tragă ceva din viitoarea negociere a drepturilor TV? N-a apucat să-și șteargă toate urmele? Sau, mai știi, ține morțiș să-și finalizeze improbabilele, neștiutele proiecte? Cîte ceva din toate, nimic pe deplin. Noi înclinăm către o altă ipoteză, așa, mai metafizică. Pe Mitică îl mînă în luptă ceva de dincolo de el însuși – o chemare, o soartă
