La o primă vedere, spectacolul Cînd ploaia se va opri în regia lui Radu Afrim (după un text contemporan al dramaturgului australian Andrew Bovell) şi care face parte, la ediţia de anul acesta, din categoria „FNT recomandă”, ar părea că prezintă o poveste greu de urmărit, cu multe twisturi (à la David Lynch) şi cu personaje a căror relaţie este întreţesută complicat. Dacă încerci să ţii pasul cu salturile temporale – firul poveştii se întinde din anii ’60 pînă într-un viitor imaginat al anului 2039 –, vei simţi la un moment dat că îţi scapă înţelesul, pentru că personajele şi contextele în care acestea apar sînt straniu de asemănătoare. Atît de asemănătoare, încît, dacă mergi pe firul poveştii lor, poţi deduce că este vorba despre aceiaşi oameni, în timpuri şi spaţii diferite. În fapt, este vorba despre aceleaşi greşeli, transmise din generaţie în generaţie şi care fac să pară imposibilă ieşirea dintr-un tipar al repetării exact a greşelilor făcute de părinţi, bunici, străbuni. Spectacolul introduce de la început nota de fantastic – în Alice Springs, Australia, 2039, Gabriel York (Karl Baker) se pregăteşte, emoţionat, de o întîlnire neprevăzută, cu fiul său pe care nu l-a văzut niciodată. Este un eveniment ce îl scoate din rutina zilnică, din mediul său neprovocator prin nimic, în care, pasionat de trecut (iată cum tema obsedantă a trecutului se insinuează din primul monolog), se delectează citind dintr-o carte numită Declinul şi căderea Imperiului American 1975-2015. Prezentul este însă destul de cenuşiu, ca pereţii casei simple în care trăieşte şi pe care încearcă în zadar să-i vopsească în alb („nu chiar alb, albul-alb e prea rigid“), în final ajungînd la concluzia că totul rămăsese – sau aşa pare că rămăsese – exact la fel. De la acest personaj Gabriel York, povestea continuă apoi, cu salturi în timp şi spaţiu (Adelaide, Coorong, Londra etc.), urmărind pe fir