Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara vor pune în practică, începând de vineri, o nouă procedură modernă de tratare a problemelor inimii. Este vorba despre primul implant de Stent – Graft din Timişoara, în cazul unui pacient de 30 de ani, ce are un anevrism cronic al aortei toracice. Cu alte cuvinte, prin aortă, cea mai mare venă din corp ce transportă sângele de la inimă către toate organele, care are o zonă slăbită şi dilalată de aproximativ cinci centimetri, ce se poate rupe, este introdusă o proteză tubulară. Aceasta este plasată printr-o intervenţie minim invazivă înăuntrul aortei, prin artera femurală, şi o întăreşte cu tubul de plastic care rămâne acolo definitiv. Până în acest moment, la Timişoara aorta dilatată era înlocuită cu un tub de plastic prin deschiderea chirurgicală a toracelului.
Interventia va fi realizată de un doctor din Belgrad, de Marian Gaşpar, şeful chirurgiei cardiovasculare, dee Dan Gavrilescu, cardiolog intervenţionist, şi de anestezistul Horea Cioloca. Stent –Graftul folosit în timpul intervenţiei chirurgicale a fost special comandat pentru pacient şi costă aproximativ 7.000 de euro, costuri pe care le-a suportat spitalul din Programele Naţionale de Chirurgie Vasculară.
Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara vor pune în practică, începând de vineri, o nouă procedură modernă de tratare a problemelor inimii. Este vorba despre primul implant de Stent – Graft din Timişoara, în cazul unui pacient de 30 de ani, ce are un anevrism cronic al aortei toracice. Cu alte cuvinte, prin aortă, cea mai mare venă din corp ce transportă sângele de la inimă către toate organele, care are o zonă slăbită şi dilalată de aproximativ cinci centimetri, ce se poate rupe, este introdusă o proteză tubulară. Aceasta este plasată printr-o intervenţie minim invazivă înăuntrul aortei, prin art