Scris de Simion Todoca - ARAD. La conferinţa de presă, Mihail Neamţu a declarat că Partidul Noua Republică este singurul care nu are niciun membru „cianurat”, adică nimeni care să fi fost plătit, sub o formă sau alta, pentru a susţine proiectul Roşia Montană.
Oameni importanţi de la toate partidele, spune Mihail Neamţu, sunt implicaţi, în interes propriu, în acest proiect, catastrofal, însă, pentru România şi români, mai ales pentru cei din zonă. Întrebat dacă nu cumva neimplicarea celor din partidul său se datorează faptului că, oricum, un partid mic nu avea cu ce să ajute RMGC, Mihail Neamţu a replicat că el însuşi a fost „abordat de către oficiali ai companiei” care au încercat să-l „convingă” să-şi schimbe poziţia faţă de proiectul Roşia Montană. „Luările mele de poziţie în această problemă, foarte dese- şi nu doar în ţară, ci şi în străinătate- au fost extrem de deranjamente pentru ei şi tocmai de aceea au încercat să mă convingă, dar am refuzat orice discuţie pe această temă”, a declarat Neamţu. Întrebat dacă partidului nu i-ar fi prins bine un sponsor de asemenea talie în campania electorală pentru europarlamentare, Neamţu a declarat că Noua Republică, spre deosebire de alţii, nu va face niciodată aşa ceva. A şi fost completat, imediat, de către George Mioc, un român care trăieşte de la 23 de ani în SUA, viitor candidat, care a spus că a decis să se alăture Noii Republici tocmai având convingerea că acest partid nu va face nimic antiromânesc. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu