Poliția trebuie anunțată să înceteze căutarea individului care l-a scuipat pe Patapievici într-o piață, fiindcă nu acela e făptașul. Pe Patapievici l-a scuipat, pe amîndoi obrajii, Băsescu. L-a scuipat e un fel de a spune, fiindcă gestul aduce mai degrabă cu plimbarea unui "jet de urină" – am citat din Politice – peste el și peste colaboratorii lui de la ICR.

Am avut mereu o slăbiciune pentru Horia-Roman Patapievici. Combinația de fizician și aspirant la literatură, amestecul de tocilar și protestatar, rigoarea științifică pusă împreună cu talentul speculativ, în fine, suma acestor contradicții fertile nu e ceva ce găsești pe toate drumurile. A știut să amestece metafizica și laserele cu o grabă și un farmec rar. A intrigat, a plăcut și a pus pe gînduri într-un fel după care spațiul public și cultura română tînjeau. Am fost într-o vreme apropiați cu serviciul, am făcut parte din același grup de presă și l-am ajutat cu plăcere să pună pe roate o ambițioasă revistă de cultură, decedată între timp. Patapievici a fost răpit dintre noi, la un moment dat, de o boală necruțătoare, care a lovit mai mulți oameni de cultură: boala președintelui nebun. E provocată de un virus cunoscut, scăpat din laboratoarele fostei Securități, dar acest punct e recomandabil să le fie ascuns suferinzilor. Una peste alta, Horia-Roman Patapievici pare să fi supraviețuit și bolii, și tratamentului, după cum a arătat într-o conferință, la Cluj. Iar eu, văzînd că nu reușește să-l identifice pe scuipătorul care încă îl bîntuie, simt nevoia, ca vechi simpatizant, să-i sar în ajutor.

Pentru lucrurile cu adevărat exemplare pe care Patapievici și echipa lui le-au făcut la ICR, și făcîndu-le, au contribuit în bine la reputația unui președinte care se luptă de opt ani cu Levantul, Băsescu ar fi trebuit să-i mulțumească public. Cînd peste Patapievici și peste Mihăieș se revărsau furtunile