În această seară, la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc o dezbatere cu tema „Două faţete ale războiului” pornind de la subiectul romanelor „Cina blestemată” de Ismail Kadare şi „Pantera din subterană” de Amos Oz, ambele publicate la Editura Humanitas Fiction în colecţia "Raftul Denisei", colecţie coordonată de Denisa Comănescu.
Invitaţi la dezbatere sunt Tania Radu, critic literar, Marina Constantinescu, jurnalist şi critic de teatru şi Marius Dobrescu, traducător. Moderatorul întâlnirii va fi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction.
„Cina blestemată” de Ismail Kadare dezvoltă metafora unei lumi absurde, lipsite de speranţă, unde morţi şi vii, torţionari şi victime, puternici şi slabi se amestecă, prinşi deopotrivă în malaxorul istoriei. Implacabilă, o singură lege reglementează viaţa din Gjirokastra, cea a miturilor care sustrag evenimentele vieţii cotidiene şi le consacră, transformându-le într-un palimpsest de poveşti exemplare. Roman a fost inclus pe lista scurtă a Independent Foreign Fiction Prize 2013.
„Pantera din subterană” de Amos Oz prezintă un oraş zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, în Palestina aflată la finalul mandatului britanic. Un băiat de doisprezece ani, cu o imaginaţie fără limite şi o inteligenţă sclipitoare, doi părinţi anxioşi, măcinaţi de temeri, unici supravieţuitori ai familiilor lor ucise în lagărele de concentrare din Europa, şi un soldat englez captiv într-un conflict pe care-l dezaprobă. Amos Oz adună toate aceste elemente şi le plasează într-un context istoric complex, reuşind să creeze o poveste captivantă, scrisă cu mult umor şi o sinceritate fascinantă.