Scris de Călin Corpaş - Parlamentarii pesedişti şi ministrul Lucia Varga nu au fost disponibili pentru dezbateri pe subiectul Roşia Montană.
“Deputatul Gheorghe Bogdan – Deşi a promis, nu a participat la niciuna dintre cele două runde de discuţii”. „Deputatul Ioan Roman – În ciuda asigurărilor ferme, nici el nu a onorat cu prezenţa întâlnirile cu activiştii ce susţin cauza Roşiei Montane”. „Deputatul Sonia Drăghici – A declarat, de la bun început, că nu va lua parte la discuţii, deoarece nu şi-a format încă un punct de vedere cu privire la acest subiect”. Rândurile de mai sus sunt extrase dintr-un comunicat de presă remis de Grupul de Acţiune pentru Roşia Montană – Bihor, ce a iniţiat proteste anti-cianuri în Oradea. Aceste întâlniri au avut loc la birourile senatoriale, respectiv la sediul Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE) Munţii Apuseni, din Piaţa 1 Decembrie, în cazul deputaţilor.
„Remarcăm poziţia laşă a deputaţilor PSD”, declară Cătălin Popa, de la Academia Civică. „Senatorul Bodog e oarecum excepţia, dacă există aşa ceva în cadrul PSD. Am înţeles de la domnia sa că nu e împotriva exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană, ci mai degrabă împotriva modalităţii de realizare a acestui proiect”, a afirmat şi Ioana Lucaciu, de la CRSE Munţii Apuseni. Însă Cătălin Popa l-a sancţionat pe Ioan Mang pentru nuanţarea poziţiei sale faţă de proiectul RMGC. Aceasta după ce, iniţial, Mang se pronunţase împotrivă, la fel ca şi premierul Ponta.
Pe lângă deputaţii PSD, nici ministrul Lucia Varga (PNL) nu a partipat la discuţii. Toţi ceilalţi parlamantari au făcut-o. În ultima întâlnirilor cu aleşii, Grupul de Acţiune pentru Roşia Montană (GARM) – Bihor a concluzionat că majoritatea acestora se opun proiectului de lege iniţiat de Guvernul Ponta. „Proiect care, în opinia noastră, serveşte exclusiv intereselor companiei RMGC”, arată Grupul de Acţiun