Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dublin-ul, pe urmele lui James Joyce, şi mai mult decât atât

Publicat in Historia, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Una din rutele interesante pe care le puteţi explora în Dublin este deopotrivă o felie de viaţă din creaţia unui scriitor, deschizător de drumuri, în anii 1920. Deşi născut, crescut şi educat în Dublin, James Joyce şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în străinătate. De la vârsta de douăzeci de ani, a repetat adesea că este “sătul de Dublin”. A trăit într-un exil autoimpus la Trieste, Zurich şi, în cele din urmă, la Paris, dar, cu toate acestea, oraşul natal rămâne scena centrală a celor mai mari lucrări literare ale sale.

Cărţile sale sunt descrieri vii, erudite şi comice ale acestui oraş atât de plin de caracter. Cea mai importantă lucrare a lui Joyce, Ulise, o piatră de hotar în literatura modernă, este o prezentare onestă a tuturor activităţilor umane. Cartea inspiră încă multe vizite la Dublin, descriind evenimentele unei singure zile, 16 iunie 1904, aşa cum sunt ele văzute de cele trei personaje principale – Stephen Dedalus, Molly şi Leopold Bloom, în timp ce trec prin diverse zone ale Dublinului.

Povestea începe la Martello Tower din Sandycove, în golful Dublin, ne prezintă casa Bloom, mai multe cârciumi, Biblioteca Naţională, o înmormântare şi nu se opreşte aici. Fanii lui Joyce sărbătoresc Bloomsday în Dublin în fiecare iunie, refăcând traseul şi bucurându-se de oraş şi de carte.

Dacă vă interesează să participaţi la un asemenea eveniment atunci trebuie să ştiţi că nu există o organizaţie oficială Bloomsday, dar în jurul datei de 16 iunie se organizează mai multe evenimente. Aşadar vă puteţi bucura din plin de ele dacă vă găsiţi în acea perioadă în oraş. Evenimentele descrise în Ulise se întind de la ora 8 până la ora 2 a doua zi de dimineaţă. Pentru cine vrea să vadă Dublinul câteva zile ar fi mai recomandat.

Ar fi bine să nu rataţi în această călătorie câteva pub-uri unde se bea Guinness. Lui Leopold Bloom îi plăcea berea

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°