Ultima zi din luna octombrie şi prima zi din noiembrie vor adduce pentru echipa de handball masculine HCM Minaut două meciuri de pregătire. Asta pentru că ne află într-o pauză competițională datorată meciurilor pe care echipa națională le dispută în preliminariile Campionatului Mondial din 2015.
Cele două meciuri de pregătire vor avea loc pe teren propriu împotriva formației conduse de Vlad Caba, HC Odorhei. Potrivit minaur.ro, după șapte etape disputate în Liga Națională, HC Odorhei ocupă locul 5 în clasament, cu 12 puncte, în timp ce echipa antrenată de Gheorghe Covaciu ocupă locul 10, cu șase puncte acumulate.
Cele două partide se vor disputa joi, 31 octombrie, respectiv vineri, 1 noiembrie. Primul meci, cel de joi, 31 octombrie, se va disputa de la ora 19:00, iar cel de vineri, 1 noiembrie, se va juca începând cu ora 10:30.
HCM Minaur și HC Odorhei s-au confruntat în acest tur de Ligă Națională în etapa a V-a, HC Odorhei reușind să se impună pe teren propriu, scor 31-29.