Încrederea mediului de afaceri şi a populaţiei în economia României a înregistrat în octombrie cea mai mare scădere din UE, în contextul unei înrăutăţiri puternice a percepţiei privind sectorul serviciilor, arată date publicate, miercuri, de Eurostat.
Indicele încrederii în economie a scăzut cu 2,6 puncte, de la cota de 97,4 în septembrie la 94,8 în octombrie. Pe locul al doilea la nivel european în funcţie de declinul încrederii în octombrie se situează Lituania - cu un declin de 2,4 puncte, urmată de Bulgaria şi Spania - ambele cu câte 2,2 puncte.
Încrederea din sectorul serviciilor, încrederea consumatorilor şi cea din industrie s-au înrăutăţit în octombrie în România, în timp ce construcţiile şi comerţul cu amănuntul au înregistrat o evoluţie pozitivă faţă de luna precedentă.
Reculul vine după ce în septembrie a fost înregistrată cea mai puternică creştere din ultimele şapte luni, datorită îmbunătăţirii sentimentului în servicii, industrie şi în zona consumatorilor, sectoare care au tras în jos indicatorul general în această lună.
În zona euro, încrederea a urcat cu 0,9 puncte, iar în UE cu 1,1 puncte. Trendul pozitiv înregistrat din mai se menţine, dar ritmul îmbunătăţirii încrederii s-a moderat faţă de lunile precedente, se arată într-un comunicat al Eurostat.
Dintre cele 28 de state membre, zece au înregistrat scăderi ale încrederii, iar 16 creşteri, în timp ce în Letonia indicatorul a rămas neschimbat. Irlanda nu a raportat date. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »