Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti organizează mâine în curtea fostului Spital Caritas din Sectorul 3 un târg de îmbrăcăminte şi jucării. În schimbul donaţiilor, vor fi făcute cadou obiecte confecţionate de copiii din centrele de îngrijire.
Între orele 16,00 şi 20,00, la sediul Centrului de îngrijire şi educaţie timpurie pentru copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani "La bunici", cei interesaţi sunt aşteptaţi să aducă jucăriile şi articolele de îmbrăcăminte de care nu mai au nevoie.
Acestea vor fi utilizate ulterior pentru cazurile sociale aflate în atenţia Municipalităţii, în special oameni ai străzii şi copii provenind din familii cu venituri reduse.
"La schimb, copiii din centrele noastre au pregătit o grămadă de surprize pentru cei care ne vor trece pragul joi, respectiv fiecare persoană care va veni fie cu o jucărie, fie cu un obiect de îmbrăcăminte va primi obiecte confecţionate de către copii - murături pe care aceştia le-au pus împreună cu educatorii lor, fel de fel de fantome şi de dovleci scobiţi, pentru că pe 31 e şi Haloweenul, care a început să fie sărbătorit şi în sistemul educaţional românesc. Personalul cantinelor de ajutor social a pregătit pentru toţi invitaţii o delicioasă supă de dovleac ce va fi compusă numai din ingrediente bio", a declarat şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, Cosmina Simiean.
Ea a precizat că, după finalizarea târgului, va începe programul de distribuire de hrană caldă persoanelor adulte fără adăpost.