Îmi e imposibil să înţeleg cum de politicienii noştri, în general, comunică atât de prost şi ineficient. Sînt obsedaţi de “imagine”, au pe lângă ei tot felul de consilieri de comunicare, iar în campaniile electorale dau o groază de bani pe strategii de imagine şi aduc de peste mări şi ţări consultanţi celebri.

Nu iese, până la urmă, nimic din tot acest efort de a comunica: se înghesuie care mai de care la televizor şi îşi dau cu părerea în lungi “dezbateri” diluate, din care cu greu răzbate la lumină vreo idee mai de Doamne-ajută. Aş spune că, faţă de anii ’90, când nu erau atâtea televiziuni şi nici atâţia “consilieri de imagine”, situaţia de ansamblu e mult mai proastă. Atunci existau măcar câţiva politicieni ori miniştri cu oarecare substanţă; şi se dezbăteau adesea, în nou-apărutele (pe atunci) talk-show-uri, teme majore: integrarea europeană, dezvoltarea economică, calitatea democraţiei şi altele. Acum se vorbeşte despre orice şi mai nimic.

Când eşti însă la putere, comunicarea eficientă devine o chestiune esenţială: în primul rând, din respect faţă de cetăţeni. Când mai eşti şi şeful Guvernului, a comunica bine e şi mai important: nu doar cetăţenii te urmăresc, ci şi mediile diplomatice şi de afaceri, guvernele altor ţări ş.a.m.d. Venit la putere după ani întregi în care comunicarea publică s-a tot degradat în România. Premierul Victor Ponta tinde să contribuie, într-un “stil” propriu, la această degradare. În primul rând pentru că vorbeşte mult, apare enorm la televizor, face câteva declaraţii pe zi în legătură cu tot felul de subiecte, başca lungile ore de talk-show de la televiziuni. Niciun şef de stat ori de guvern din lume nu vorbeşte atât. Nici chiar “mentorul” său Adrian Năstase nu umplea atât de mult şi de des ecranele televizoarelor. (În plus, Adrian Năstase dădea totuşi impresia unui politician cu o anumită greutate; făcea glumiţe mai rar