Un bărbat a fost arestat în urma înjunghierii unei imigrante românce, în noaptea de luni spre marţi, pe o stradă comercială aglomerată de la Ilford, în Essex (estul Angliei), tânăra murind ulterior la Royal London Hospital, relatează Daily Mail online.
Potrivit publicaţiei, incidentul s-a petrecut la miezul nopţii de luni spre marţi, iar tinerei i-a fost acordat primul ajutor de către paramedici care au condus-o la spital, însă medicii nu au putut să o salveze. Românca, a cărei identitate nu este precizată, a murit din cauza rănilor la Royal London Hospital, spre ora locală 2.00 (4.00, ora României).
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat marţi după-amiaza în legătură cu moartea imigrantei, iar acesta se află în custodia poliţiei în East London.
Circulaţia rutieră pe străzile din zona în care a fost comisă îmjunghierea au fost închise, iar investigaţiile continuau.
Poliţia a confirmat că cunoaşte identitatea victimei, anunţând că nu o va dezvălui până când nu va informa rudele. O autopsie urma să fie efectuată marţi după-amiaza în vederea stabilirii cauzei morţii.
Locuitori din zonă au declarat că au văzut victima mergând împleticit în interiorul localului Pizza and Chicken 4 U, după care s-a prăbuşit la podea. "Cineva zăcea pe jos în bucătăria restaurantului, dar am putut să văd doar picioarele", a declarat un vecin pentru publicaţia Ilford Recorder. "Au tras storurile, pentru că oamenii se holbau. Nu am văzut atâta poliţie în viaţa mea", a spus acesta.
"Am auzit prima dată despre acest lucru pe la miezul nopţii, când poliţia mi-a bătut la uşă să mă întrebe dacă am văzut ceva", a declarat un bărbat în vârstă de 40 de ani care locuieşte pe strada pe care a avut loc atacul. "Erau poliţişti şi o mulţime de sirene. Cred că a fost înjunghiată în stradă şi că a fugit după aceea în bucătăria magazinului", a mai spus aceast