Serviciile speciale europene au reusit sa „previna o tentativa nerusinata a spionilor rusi de a sustrage informatii” de la colaboratorii premierului Marii Britanii, informeaza cotidianul Daily Mail.
"Adaptoarele pentru telefoanele mobile si USB-drive primite cadou de colaboratorii premierului Marii Britanii, David Cameron si de alti delegati straini la summitul G20 desfasurat recent in Rusia s-au dovedit ‚cai troieni’, capabili sa transmita informatii la Kremlin”, afirma cotidianul citat.
Daily Mail a aflat ca primul care a tras semnalul de alarma in legatura cu aceste daruri a fost presedintele Consiliului european, Herman van Rompuy. Dupa care, caodurile din Rusia au fost luate la puricat de serviciile speciale germane.
„Din cate stiu, David Cameron nu a primit un astfel de USB-drive”, a declarat pentru Daily Mail un reprezentant al premierului britanic. „Nu intentionam sa-i acuzam pe rusi de spionaj. Este insa evident ca nici unul dintre cei care au primit aceste dispozitive nu le vor folosi”, a explicat interlocutorul cotidianului britanic.
Potrivit Daily Mail, functionarii ministerului britanic de externe nu au voie sa-si ia telefoanele mobile in deplasarile peste hotare. Inainte de plecare, ei primesc cate un BlackBerry de serviciu, echipat cu sistem special de protectie.