Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UL ALT SCANDAL STĂ SĂ IZBUCNEASCĂ ÎN POLIȚIE. Senatorul Dian Popescu vrea să-l dea jos din funcție pe comisarul care l-a băgat în arest

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 octombrie 2013 ·

Senatorul liberal de Gorj, susţinut de Corneliu Dobriţoiu, a forţat întrunirea comisiei de apărare, deşi nu exista cvorum, doar ca să fi e destituit un poliţist care i-a pus beţe în roate.

De mai bine de un an de zile comisarul şef Viorel Caragea, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj este supus unor anchete şi verificări ca urmare a mai multor sesizări depuse la diferite foruri de foşti colegi, actuali colegi din poliţie, oameni de afaceri şi chiar parlamentari. De altfel, încă de la numirea sa în fruntea IPJ Gorj în anul 2009, Caragea a fost luat "la ochi" de pretendenţii la scaunul de şef. Miniştrii de Interne Traian Igaş, Ioan Rus, dar şi Radu Stroe au trimis în control comisii care au constatat că ofiţerul şi-a făcut datoria şi nu a comis abuzurile rclamate.

După rezultatele şi verdictele deloc satisfăcătoare pentru cei care au dorit şi doresc "capul lui Caragea" date de IGPR, Ministerul de Interne, precum şi de alte organe abilitate, nemulţumiţii au apelat la Parlamentul României. Aşa se face că opt foşti sau actuali ofiţeri cu funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj au fost audiaţi, marţi, de o comisie parlamentară, la Bucureşti, într-o şedinţă secretă.

Ceea ce ar trebui să ridice semne de întrebare este faptul că în această comisie de apărare din Senat există doi membri anchetaţi penal, oarecum incompatibili pentru a se pronunţa asupra activităţii unui şef de poliţie. E vorba de Corneliu Dobroţoiu, care este preşedintele comisiei este trimis în judecată de DNA într- un dosar de corupţie, şi Dian Popescu, senator liberal de Gorj, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi chiar reţinut pentru 24 de ore în cazul dosarului "Pavel". Dian Popescu, om de afaceri până la intrarea în Parlament, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune, fals şi uz de fals. Dosarul lui se judecă î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui Duckadam. „Astfel, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării fo

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 38 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 33 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

RAPORT Ericsson: Traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. Până la finalul anului 2030, vor fi 6,3 miliarde de abonamente 5G la nivel global

News.ro acum 3 ore
Cu toate că rata de creştere a traficului de date în reţelele mobile este în scădere, totuşi, potrivit unui raport Ericsson, traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. De asemenea, până la finalul anu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°