Premierul Victor Ponta a călcat în picioare Curtea Constituţională (CCR) pentru verdictul de neconstituţionalitate pe care aceasta l-a dat în privinţa Codului insolvenţei. Deşi Legea fundamentală spune clar: CCR este garantul supremaţiei Constituţiei, iar deciziile sale sunt definitive şi general obigatorii, şeful Guvernului i-a acuzat pe magistraţii Curţii că sprijină evaziunea fiscală prin decizia dată marţi. Prim-ministrul s-a plâns că magistraţii constituţionali nu lasă Guvernul să combată acest fenomen. Lista atacurilor premierului la adresa Justiţiei este lungă. CSM, DNA, procurori-şefi, magistraţi simpli n-au scăpat tirurilor şefului Executivului.
“Când văd companii serioase (…) că plătesc taxe cu care compensăm faptul că alte firme nu plătesc taxe şi se ocupă cu evaziunea fiscală, evaziune care văd că acum e sprijinită şi de Curtea Constituţională, care nu ne lasă să combatem evaziunea fiscală, cu atât mai mult apreciez companiile serioase care plătesc taxe”, a spus Ponta, citat de Mediafax. Întrebat despre Legea insolvenţei, el a afirmat că actuala lege “încurajează companiile să nu plătească taxe”. Ponta a adăugat că actuala Lege a insolveneţei este “o lege proastă” şi a spus că este hotărât să o schimbe pentru a sprijini companiile “serioase” să investească, să plătească şi să fie “actorii corecţi” în economia românească.
În opinia prim-ministrului, mesajul Curţii pentru firme a fost: “Faceţi evaziune fiscală că noi vă protejăm”. Ponta a argumentat că Guvernul nu poate construi autostrăzi şi aloca mai mulţi bani pentru spitale şi şcoli dacă “nu plăteşte nimeni nici o taxă”, iar “şmecherii care nu plătesc taxe ne râd în nas”.
Atacul la Papici
Periodic, premierul devine extrem de critic la adresa Justiţiei. Cel mai recent scandal este cel al fostului procuror-şef al secţiei I a DNA, Lucian Papici, care a instrumentat dosarul privind