Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia şi-a pus singură beţe în roate când a negociat cu ruşii acum patru ani şi a obţinut printre cele mai scumpe gaze din Europa

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Cu puterea de negociere crescută acum, Varşovia susţine că în cinci ani va ajunge la siguranţa totală a importurilor de gaze.

Autorităţile poloneze s-au sabotat singure dând cu piciorul unor oportunităţi clare şi făcând judecăţi în grabă, de o singură zi, când au negociat cu Gazprom în urmă cu patru ani contractele pentru cumpărarea de gaze naturale ruseşti, rezultatul fiind printre cele mai scumpe importuri de gaze din Europa, sunt concluziile instanţei supreme de audit poloneze.

De atunci Polonia şi-a întărit puterea de nego­ciere cu un plan ambiţios de a ajunge la inde­pendenţă energetică şi cu alianţe cu vecinii şi acum le plăteşte ruşilor cu un sfert mai puţin.

Concluziile subliniază nevoia dezvoltării infra­structurii energetice dintre statele europene, mai ales cele aflate în vecinătatea Rusiei, pentru asigurarea independenţei energetice şi au fost făcute publice în contextul în care Comisia Europeană se pregăteşte să acuze Gazprom că abuzează de poziţia sa dominantă de pe piaţa din Europa Centrală şi de Est.

Ancheta Biroului Suprem de Audit are în vedere acorduri încheiate în 2006 şi 2009 în urma cărora Polonia a plătit pentru gazele ruseşti mai mult decât ar fi trebuit, scrie Warsaw Business Journal.

Analiza scoate în evidenţă condiţiile dezavantajoase în care Polonia a trebuit să negocieze. La acea vreme, statul polonez nu avea alţi furnizori de gaze în afară de Rusia şi nici propria infrastructură de transport de combustibil.

Chiar dacă a încercat să cumpere gaze de la alte ţări, Polonia trebuia să folosească gazoductele Gazprom pentru a le trans­porta.

Doar o zi pentru analizarea contractelor

Cu toate că situaţia era net defavorabilă Varşoviei, polonezii au făcut şi greşeli care le-au înăbuşit şansele de a obţine preţuri mici.

„În opinia noastră, au fost ratate mai multe oportunităţi, cum a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 13 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°