Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crimă îngrozitoare la cules de păstăi: pentru că nu a vrut să-i dea bani, ginerele a bătut-o cu bestialitate pe soacră

Publicat in Vremea Noua, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Un individ extrem de periculos a fost trimis ieri în judecată după ce a ucis-o în bătaie pe soacra sa de 76 de ani. Costel Ovidiu Tomescu, de 41 de ani, este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal de omor. Iniţial, individul a fost cercetat şi pentru două fapte de viol, însă anchetatorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru că faptele nu s-a confirmat. Potrivit rechizitoriului, Tomescu a stat din 1990 şi până la începutul anilor 2000 în puşcărie pentru mai multe infracţiuni de tâlhărie. Ulterior, ieşeanul s-a mutat în Lespezi, unde s-a căsătorit cu Mihaela S. Femeia mai avea o fiică de 16 ani din prima căsătorie, pe care cei doi au crescut-o împreună de la vârsta de 2 ani. În timpul căsniciei, între cei doi soţi au existat permanent conflicte violente, provocate îndeosebi de Tomescu. Despre aceste fapte de vio­lenţă ştia şi victima, Elena Curcă, de 76 de ani. Pe 6 septembrie, în timp ce soţia se afla la serviciu, To­mescu a ieşit din locuinţă şi a mers înspre o bucătărie de vară cerându-i bani soacrei sale. Aceasta l-a refuzat cu vehemenţă şi a mers apoi în grădină pentru a culege păstăi. Bărbatul a urmărit-o în grădină, a prins-o şi a lovit-o violent cu pumnii în faţă şi în cap, provocân­du-i fracturi. Ulterior, a lăsat-o în lanul de porumb alăturat, mergând în curte. A fost zăritaici de fata de 16 ani, care, speriată, a sunat-o pe mamă şi i-a povestit că Tomescu este plin de sânge şi că a omorât-o pe bunica.

La faţa locului au ajuns în scurt timp şi poliţiştii, care au găsit-o după aproximativ jumătate de oră pe Elena Curcă, în stare de inconştienţă. Femeia a fost dusă la spital în comă, dar a murit câteva zile mai târziu. Bărbatul a fost arestat pe 12 septembrie.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/crima-ingrozitoare-la-cules-de-pastai-pentru-ca-nu-a-vrut-sa-i-dea-bani-ginerele-a-batut-o-cu-bestialitate-pe-soac

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 2 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 12 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 24 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°