Ministerul Finanţelor a lansat site-ul special pentru buget www.mbuget.gov.ro prin care urmâreşte creşterea nivelului de transparenţă cu privire la politica bugetară şi managementul datoriei publice.
Informaţiile sunt grupate în patru domenii tematice: buget, trezorerie şi datorie publică, rapoarte analiză şi comunicate de presă.
“Construcţia noului site, precum şi administrarea sa nu au presupus şi nu vor presupune costuri suplimentare, fiind realizate de angajaţii Ministerului Finanţelor Publice”, potrivit informaţiilor transmise de minister.
Finanţele menţionează că “informaţiile prezentate pe site-ul www.mbuget.gov.ro nu se substituie, ci completează informaţiile de pe site-ul www.mfinante.ro”.
Secţiunea buget cuprinde bugetul de stat, influenţele rectificărilor bugetare asupra bugetului, evoluţia deficitului bugetar, execuţia bugetară lunară, evoluţia numărului salariaţilor bugetari în perioada 2008 – 2013, situaţia la zi a arieratelor bugetului general consolidat şi a arieratelor unităţilor administrativ – teritoriale, evoluţia principalilor indicatori economico - financiari realizaţi de operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ – teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari, precum şi clasificaţiile bugetare. Execuţia principalelor bugete care compun bugetul general consolidat (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului national unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru şomaj) va fi prezentată o dată la zece zile (decadal).
La secţiunea trezorerie şi datorie publică este prezentată evoluţia şi structura datoriei guvernamentale conform metodologiei UE pentru perioada 2004 – 2013, evoluţia ratingului de ţară, calendarul şi anunţurile de emisiuni de titluri de stat emise atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă, ordinele pri