Oamenii, în general, şi românii, în special, nu pot trăi bine până nu stabilesc ierarhii, mai întotdeauna false. În înţelepciunea sa, Dumnezeu, ca omenirea să nu o ia razna de tot, ne-a lăsat statistica. Ea ne oferă criterii obiective pentru clasamente, dar tot oamenii sunt cei care o aplică, se folosesc de ea, o interpretează de nu mai înţelegi nimic.
Arta a avut mereu o problemă în a se conforma rigorilor statistice. Aici e vorba de creaţie, de vecinătatea magicului sau sfântului, ce să îţi spună cifrele şi numărătorile. Pot să îţi spună ce artist a obţinut cel mai mare preţ într-un anumit tip de comerţ de artă, dar sigur nu îţi pot spune cine este cel mai valoros pictor, fie el chiar român, şi următorii 99 din ce în ce mai puţin valoroşi decât el. Într-un astfel de clasament, care se vrea serios, trebuie să lămureşti întâi cum stabileşti valoarea unui pictor, pentru a-l pune în clasament. Ba chiar trebuie explicat ce înţelegi prin român, mai ales când vorbeşti despre pictori.
Din start aflăm că cel mai valoros pictor român este un sculptor. Este vorba de Brâncuşi, desigur, cel pe care l-am putea considera cel mai valoros român din toate timpurile. Explicaţia acestei situaţii stranii vine din incompatibilitatea titlului întreprinderii "100 cei mai valoroşi pictori români 2013" şi realitatea hard, adică pe hârtie, care ar putea suna astfel "Clasament cu 100 de poziţii, al celor mai bine vândute picturi, oriunde în lume, cu autori români, născuţi în România sau care au avut ceva de a face în biografia lor în România". Nu este un titlu prea comercial şi lipsa lui permite dezertarea de la principiile rigorii statistice sau istorice. Totuşi, când este vorba de vânzări este bine să fim clari şi stricţi în prezentarea cifrelor.
De la început trebuie să mai subliniem un aspect, esenţial pentru discuţia despre piaţa de artă. În ultimii cinci ani omenirea
