Deseori, aud în jurul meu că oamenii „se luptă” cu emoțiile, că e necesar „să controlăm” sau „să îmblânzim” emoțiile, declarații care arată că ne simțim ca într-o arenă atunci când vorbim despre trăirile pe care le avem. Animale sălbatice, acestea par să fie împotriva noastră și să ne strice planurile, mai ales dacă ne referim la viața profesională.
Eu cred, însă, că lucrurile ar trebui privite dintr-o perspectivă diferită – maturitatea este rezultatul înțelegerii și acceptării tuturor emoțiilor. Nu există „bun” sau „greșit” în ceea ce privește emoțiile – toate fac parte din noi și sunt propriul nostru răspuns la o serie de stimuli exteriori; oricare ar fi declanșatorul, răspunsul este al nostru și e necesar să înțelegem ce spune reacția respectivă despre noi, de fiecare dată când simțim acel „fior pe șira spinării”.
Între „în business nu e loc de emoții” și „oricum, nu-mi pasă”
În lumea organizațională, lucrurile sunt și mai delicate atunci când vine vorba despre emoții. M-am întâlnit cu două situații în abordarea emoționalului în zona de business – fie atitudinea de respingere și eliminare totală a emoțiilor din viața profesională, fie mimarea indiferenței. Între „aici nu e loc de emoții” și „este ok, totul este în regulă”, atât respingerea, cât și blocarea emoțiilor fac mai mult rău decât bine. Inhibarea constantă a expunerii sau a verbalizării emoțiilor duce progresiv la o sensibilitate enormă; devenim ca o bombă cu ceas, care va exploda la un stimul nesemnificativ, iar rezultatele pot fi devastatoare – pentru noi și pentru cei din jur. Mai degrabă decât controlate, ar fi util ca emoțiile să fie integrate în viața noastră de zi cu zi.
Citeste mai mult pe cariereonline.ro
