Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pădurarii”, cei mai buni ciclişti

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 31 octombrie 2013 ·

Aproape 200 de studenţii braşoveni s-au întrecut ieri „la pedale”, pe străzile Braşovului. Cei mai rapizi dintre ei au primit câte o bicicletă

Universitatea „Transilvania”, în colaborare cu Clubul Sportiv Universitatea Braşov, a organizat turul ciclist „Universitaria 2013”, la care s-au înscris aproape 200 de studenţi ai universităţii braşovene. Deşi, iniţial, organizatorii programaseră un traseu de 7,5 km, pentru că nu au primit girul Poliţiei pentru a bloca mai multe artere din centrul municipiului, cursa s-a desfăşurat doar pe 1.200 de metri, sub Tâmpa. La final, studenţii forestieri s-au dovedit cei mai buni.

Mesajul a fost important

Organizatorii au dorit prin acest eveniment să promoveze mişcarea în rândul studenţilor, dar şi să promoveze imaginea universităţii. „Este important faptul că au înţeles principalul mesaj pe care noi am vrut să-l transmitem, adică invitaţia la mişcare, la spiritul de competiţie. Ne-am propus să promovăm aria universităţii şi cred că am reuşit să o facem atât în faţa locuitorilor Braşovului, cât şi în faţa altor potenţiali elevi care vor dori să urmeze cursuri universitare la Braşov. Cred că este important să promovăm mersul pe bicicletă, în condiţiile în care traficul este din ce în ce mai aglomerat”, a declarat Daniel Munteanu, prorector Universitatea „Transilvania”.

Indiferent că sunt sau nu obişnuiţi cu bicicleta, toţi participanţii au fost de acord că mai important este mesajul pe care această competiţie a vrut să-l transmită. „Îmi place să fac sportul ăsta şi sper să înceapă cât mai multă lume, odată cu evenimente de genul acesta. Am venit în ideea în care vreau să încurajez mişcarea pentru cei tineri şi eu cred că sănătatea este cea mai importantă”, ne-a spus un tânăr. „Am practicat fotbalul, dar sunt deschis la toate evenimentele sportive. M-am înscris în cursa asta pentru că e bine să profiţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 32 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 37 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 32 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 3 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 54 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°