Scris de A.S. - Imobilul din zona Complexului Studenţesc în care Primăria Timişoara vrea să mute Clinica de Dermato-Venerologie a Spitalului Municipal, din centrul oraşului, necesită lucrări de aproximativ 2,5 milioane de euro, potrivit autorităţilor locale. Reprezentanţii municipalităţii pregătesc de-abia acum licitaţia pentru realizarea lucrărilor de reabilitare şi amenajare, astfel încât clădirea de pe strada Daliei să poată găzdui un spital de anul viitor.
În ciuda tuturor protestelor, Consiliul Local Timişoara a adoptat, în primăvara acestui an, la iniţiativa primarului, o hotărâre care prevede mutarea Clinicii de Dermato-Venerologie a Spitalului Municipal de pe strada Mărăşeşti şi a Policlinicii nr. 3, care funcţionează într-un imobil retrocedat de pe strada Sfânta Rozalia (Mugurilor), într-un cămin cu patru etaje al Colegiului Tehnic „Ion I.C. Brătianu” de pe strada Daliei. Hotărârea a fost aprobată atunci cu un amendament, şi anume ca imobilul din Complexul Studenţesc să fie amenajat la standardele impuse de legislaţia în vigoare, să fie obținute toate avizele necesare şi abia apoi să aibă loc mutarea.
Conducerea Clinicii de Dermato-Venerologie a respins mutarea şi a iniţiat proteste, şeful secţiei, profesorul Caius Solovan, motivând în principal faptul că s-au făcut investiţii în actualul sediu din centrul oraşului şi că imobilul din Complex este necorespunzător funcţionării unei clinicii universitare, dar transferul activităţii medicale a fost aprobat.
Primarul Nicolae Robu afirma atunci că în noul sediu vor fi oferite condiţii mai bune pentru pacienţi şi medici şi că se va aloca „atât cât trebuie pentru a amenaja clădirea în acord cu cerinţele medicale”. Conducerea primăriei ar vrea ca în imobilul de pe strada Mărăşeşti în care funcţionează încă Dermatologia să fie centre culturale străine, consulate şi un centru pentru tineret.
În ce