La o cercetare serioasă şi sinceră a învăţăturilor creştine am vedea că nu există armonie între viaţa noastră şi acestea. La întrebarea: „eşti creştin?” nu ezităm să răspundem afirmativ, însă nu ne întrebăm pe noi înşine dacă într-adevăr este aşa. A fi creştin, dincolo de Împărtăşirea adevărată cu Sfintele Taine, dincolo de participarea la slujbele bisericeşti înseamnă şi a crede învăţăturilor revelate de Hristos. Nu ne este greu să acceptăm învăţătura cuprinsă în Vechiul Testament deoarece aceasta este o lege a firii. Spre exemplu, Decalogul lui Moise prezintă un îndreptar de viaţă prin care omul este învăţat să trăiască în limitele firii. Decalogul nu este o „exagerare”, nu este o nebunie care să smintească prin cererile sale.
De asemenea ne poate fi uşor să spunem că nu facem rău, că ne străduim să fim oameni buni, sau că facem tot ce ne stă în putinţă să ne împlinim datoriile. Şi Hristos ne îndeamnă la aşa ceva. Însă, Hristos şi învăţătura Sa înseamnă mai mult decât atât. Noul Testament nu neagă legea firii, ci o include, dar o şi depăşeşte. Şi, mai mult decât atât, învăţăturile creştine sunt, în general paradoxale cerând parcă imposibilul, ceea ce face ca şi în zilele noastre, la fel ca în vremea Sfinţilor Apostoli, creştinismul să fie perceput ca o „nebunie”, ca o învăţătură de neînţeles.
Nu te teme! Crede numai …
Este izbitor şi plin de taină dialogul pe care Domnul Hristos îl are cu Iair care vine la El cerându-I să-i vindece fiica grav bolnavă. Domnul Hristos îi spune acestuia: „nu te teme! Crede numai şi fiica ta se va izbăvi” după ce Iair este înştiinţat de slujitorii săi că fata murise. Ce îi cere Domnul Hristos să creadă? Îi spune că fata „se va mântui” dar îi cere, nici mai mult nici mai puţin, să creadă că ea va învia. Şi Iair crede, dovadă fiind faptul că merge cu Învăţătorul spre casa sa. Dacă nu ar fi crezut
i-ar
